Muzeul Național de Artă Timișoara a avut marea onoarea de a primi o distincție în cadrul Jubileului organizat de Galeria Matica Srpska din Novi Sad, cu ocazia a 175 de ani de la înființarea galeriei la Budapesta, în anul 1847, sub patronajul emeritului Sava Tekelija, un veritabil mecena și un promotor al culturii și patrimoniului comunității sârbești din cadrul Imperiului Habsburgic. Colecția de portrete și tablouri a lui Tekelija a reprezentat nucleul colecției de artă a acestui muzeu, care s-a îmbogățit de-a lungul timpului cu tablouri provenite din donația generoasă a cetățenilor de etnie sârbă, conaționalii fondatorului. Astfel, la ora actuală, Galeria Matica Srpska prezintă publicului opere de artă reprezentative pentru cultura sârbească, începând din secolul al XVI-lea, precum și valoroasa colecție de artă de secol XIX.
Onorabila distincție a fost decernată Muzeului Național de Artă Timișoara datorită legăturii și colaborării dintre cele două instituții, care s-a materializat anul acesta prin expoziția „Paralells”, un efort comun depus de cele două echipe cu scopul de a prezenta conexiunea culturală dintre aceste orașe, prin prisma creației artiștilor sârbi din regiune, ale căror opere pot fi admirate în cadrul colecțiilor celor două muzee. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, regiunea Vojvodina și Banatul făceau parte din aceeași provincie în cadrul Imperiului Austriac, iar românii și sârbii, cele două grupuri etnice ortodoxe din zona sud-estică a Imperiului, trăiau alături în marile centre urbane ale regiunii. Astfel, se produce o „polenizare” culturală, care este exemplificată de artiștii prezentați în cadrul expoziției „Paralells”.
În anul 2022, care marchează Jubileul de 175 de ani, Novi Sad deține titulatura de Capitală Europeană a Culturii, un moment mult așteptat care leagă orașul de scena culturală europeană.
Muzeul Național de Artă Timișoara va continua colaborarea cu Galeria Matica Srpska și anul viitor, când orașul de pe Bega va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Publicul timișorean va avea ocazia să viziteze expoziția „Paralells”, care va fi găzduită de muzeul nostru, alături de alte expoziții emblematice precum Paul Neagu, Victor Brauner, Constantin Brâncuși.
Echipa Muzeului Național de Artă Timișoara este onorată că efortul depus anul acesta a adus instituției noastre atât titulatura de partener instituțional al CNR UNESCO, cât și această distincție acordată de Galeria Matica Srpska din Novi Sad.