2022 – revenirea la normal în sport, după o lungă pauză… Ciclismul nu face nici el excepție de la acest fapt, așa că am revenit la vremurile în care sunt concursuri peste tot în țară iar cicliștii au de unde alege.
Una dintre cele mai titrate alegeri ale week-end-ului trecut au fost Campionatele Naționale de Mountainbike – Cross Crountry, cu probele de Short Track (XCC) și Olympic Cross (XCO), desfășurate la Cluj-Napoca. Acolo unde, așa cum ne-am așteptat, sportivii de la C.S. Tibiscus nu au putut lipsi și au aplicat zicala “Veni, Vidi, Vici”: gălățeanul Dragoș Stavăr, la categoria Cadeți, a cucerit atât locul I și titlul de Campion Național la XCC cât și locul I și titlul de campion național la XCO, două podiumuri binemeritate dintr-un foc.
Week-end-ul trecut am participat la Campionatele Naționale de XCC și XCO de la Cluj, pentru prima dată de când mă dau serios cu bicicleta, pe niște trasee de nivel mediu 100% offroad și în mare parte prin pădure, unde am reușit să devin Campion Național de cadeți la ambele probe. În cele două zile de concurs m-am simțit foarte bine și foarte încrezător, plus că nu am avut nici un fel de probleme tehnice. Sunt foarte fericit pentru această realizare și trebuie să mă antrenez intens pentru că la ușă bat Campionatele Europene la care visez de un an de zile și la care îmi doresc foarte mult să pot lua parte – Dragoș Stavăr.
Tot la Campionatul Național de MTB-XCC a mai adus un loc pe podium și multiplul campion de mtb Cristian Jidovu (Cisnădie) care a ocupat locul II la categoria Master-2 devenind astfel vicecampion național.
Și dacă tot am scris despre campionate, în urmă cu o săptămână, tot lângă Cluj, la Mărișel, s-a desfășurat prima etapă din Cupa Națională de Downhill – Mărișel la care orădeanul Ionuț Grecu a coborât de pe munte direct pe locul III al podiumului la categoria Master-2.
În inima țării, la Brașov, week-end-ul care s-a încheiat a adus sportivilor dornici de aventură o tură de testare a abilităților fizice, psihice și organizatorice, cu orientare sportivă dar și probe speciale, întinse de-a lungul a 8 ore de efort – ProPark Adventure Race – Family & Friends. Echipa Munții Țarcu, compusă din cei cinci membri polisportivi ai familiei Fodor (sau Hoinarii, cum îî cunoaște lumea sportului) – Elena, Ana, Mihai Radu și Alex, a reușit să parcurgă întregul traseu și să rezolve probele speciale, ajungând cu bine pe podium pe locul II.
Cu aceste frumoase rezultate, sportivii de la C.S. Tibiscus se mândresc cu cele 28 de titluri de campion național și cu aproape 1400 de locuri pe podium, cupe și medalii care se înmulțesc cu fiecare concurs – și anul competițional nu a început de multă vreme…
Marius Karnyanszky – Clubul Sportiv Tibiscus Timișoara
Foto: ACS Transilvania MTB, MTBBN.RO