Institutul Francez din Timișoara, în parteneriat cu Le Plus Petit Cirque du Monde, Beta, Unfold Motion, Cetățean de Traian și Școala de Circ, prin Centrul de Proiecte, organizează între 27 septembrie și 1 octombrie un festival complex de artă stradală, cu reprezentanții de circ contemporan, teatru, trasee prin oraș văzute prin ochii a patru personalități feminine marcante pentru istoria Timișoarei, ateliere de circ și dans contemporan, dar și un concert extraordinar al formației Barcelona Gipsy Balkan Orchestra. În cadrul Programului cultural prin care Timișoara a obținut titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2023, Institutul Francez din Timișoara găzduiește încă din 2018 festivalul de artă stradală, muzică și artele circului, Impuls.
Continuând traseul de manifestări culturale care vor avea loc în 2023, odată cu onorarea titulaturii Timișoarei în calitate de Capitală Europeană a Culturii, Festivalul Impuls aduce în acest an, în Piața Traian din Timișoara, o serie de acte culturale, în colaborare cu operatori culturali francezi și români, implicați în procesul de transformare a Timișoarei într-un centru al culturii și al integrării culturale a minorităților. Încă de la crearea sa, festivalul Impuls s-a străduit șă aducă artele stradale, circul și muzica în spații publice și periferiile orașului pentru a oferi unui public adesea vulnerabil acces la cultură.
Dacă în 2019 Festivalul Impuls a adus în prim plan spectacole de acrobație și dans cu artiști din Franța, Germania și România, precum și două seri de jazz manouche cu formația franco-iraniană Manushan și un recital extraordinar de muzică lăutărească, Taraf de Caliu, în acest an, Festivalul Impuls propune o serie complexă de manifestări culturale diverse, care să implice atât comunitatea din Piața Traian, dar și cetățeni din toate zonele orașului Timișoara, pentru a se bucura împreună de circ contemporan, teatru-manifest, arhitectură, dans contemporan, ateliere de circ și muzică.
„Anul acesta, festivalul Impuls se va desfășura în Piața Traian din cartierul Fabric, dar și prin intermediul itinerariilor a patru femei emblematice ale orașului, care ne vor purta să le descoperim secretul Timișoarei. De la crearea sa în 2018, festivalul Impuls se străduiește să promoveze artele stradale, circul și muzica în spațiile publice și periferice ale orașului pentru a le conferi o aură culturală. Alegerea cartierului Fabric este în concordanță cu acest obiectiv și ne permite să oferim unui public adesea vulnerabil accesul local la cultură. Acest festival este o oportunitate de a-i implica în procesul de capitală culturală europeană și de a lărgi audiența. Este, de asemenea, o oportunitate de a promova arhitectura excepțională a acestui cartier și de a sensibiliza locuitorii cu privire la patrimoniul istoric magnific al cartierului lor. Pentru ediția din 2022 a Festivalului Impuls, l-am invitat pe Elefterios Kechagioglou, fondatorul Le Plus Petite Cirque du Monde, care va orchestra (împreună cu bienala timișoreană de arhitectură Beta și cu parteneri locali precum Școala de Circ din Timișoara, condusă de Imre Nagy, Teatrul Basca, Asociația Cetățean de Traian și compania de dans contemporan Unfold Motion), un festival asemănător celui pe care l-a creat în Elefsina, Grecia, care este și capitală europeană a culturii în 2023. Acest proiect comun între două capitale europene ale culturii în 2023 este rezultatul unei cooperări încrucișate între institutele franceze din Atena și Timișoara, Comitetul Elefsina 2023 și Centrul de proiecte pentru Timișoara 2023. Pentru a ne ajuta să descoperim cartierul Fabric, dar și povești de viață, amintiri din copilărie înrădăcinate în oraș și pentru a împărtăși experiențe neobișnuite și fascinante, am invitat patru femei din Timișoara, fiecare iconică și emblematică în propriul domeniu, să cerceteze cartierul și amintirile lor prin patru trasee pe care publicul este invitat să le însoțească. Festivalul se va încheia în stil și muzică pe 1 octombrie, cu un concert în Piața Traian al celebrului grup european Barcelona Gipsy Balkan Orchestra. Acest proiect de cooperare inițiat de Institutul Francez din Timișoara și de Centrul de Proiecte al Primăriei pentru Timișoara 2023 va consolida legăturile istorice bogate și fructuoase cu orașul și instituțiile sale culturale”, Tilla Rudel, directoarea Institutului Francez din România la Timișoara
Programul Festivalului Impuls va începe marți, 27 septembrie, cu o plimbare alături de Sorina Jecza, directoarea Fundației Jecza, învățând să ascultăm poveștile orașului privit prin ochii unei femei puternic active în sectorul artelor vizuale timișorene. În după-amiaza aceleiași zile va avea loc un performance în zona parcului Jecza, alături de dansatorii companiei de dans contemporan Unfold Motion și artiștii de circ contemporan ai companiei Le Plus Petit Cirque du Monde, act cultural la care publicul este invitat să participe. Programul festivalului va continua în ziua de miercuri, 28 septembrie, alături de scriitoarea Adriana Babeți care ne va povesti despre meserii uitate în Timișoara, urmând ca acest traseu performativ să se încheie la centrul cultural Faber. În ziua de joi, traseul va continua alături de Luciana Friedmann, președinta Comunității Evreilor din Timişoara și cu o întâlnire cu reprezentanți ai comunității rrome care va avea loc în Piața Traian. Ziua de vineri va fi dedicată arhitecturii și lucrului cu arhitecți timișoreni, traseul festivalului continuând cu reprezentanți ai Beta, co-organizatori alături de Ordinul Arhitecților din România, fililala Timiș, a bienalei timișorene de arhitectură din Timișoara.
„Spectacolele de arte performative (dans contemporan, circ și muzică) în spații deschise dezvăluie cel mai bun mod de exprimare și de eliberare a emoțiilor, fiind în același timp și un instrument puternic de coeziune socială, de asumare colectivă, de legătură între generații și, în cele din urmă, de convivialite. Din 2017, Impuls transformă spațiile publice periferice ale Timișoarei în spoturi culturale, experimentând noi conexiuni între urbanism, arhitectură și artele spectacolului. Programul face ca spațiile publice să fie incluzive și combate etichetarea socială prin promovarea unor spectacole care ating și implică toate tipurile de utilizatori, de la elevi la grupuri marginalizate și persoane cu dizabilități, cu expertiza de profesioniști precum Le Plus Petit Cirque du Monde (Franța)”, Eleftérios Kechagioglou, coordonator Le Plus Petit Cirque du Monde (Franța)
Ziua de sâmbătă este dedicată în special activităților de artă stradală, cu un eveniment public care va începe la 12:00 cu ateliere de circ contemporan, urmate de un spectacol de teatru activist marca Basca și un concert extraordinar al formației barceloneze de muzică balkan-fusion, de la klezmer la jazz manouche și muzică țigănească: Barcelona Gipsy balKan Orchestra.
Despre Institutul Francez din România la Timișoara
De 30 de ani, Institutul Francez din Timișoara este un actor activ al vieții culturale locale. Începând din 2012, Institutul Francez din Timișoara, stabilit în 1992 în prestigioasa villa Kimmel, este una dintre cele patru antene ale Institutului Francez din România (împreună cu București, Cluj-Napoca și Iași) și are ca misiune promovarea politicii de cooperare și de acțiune culturală a Ambasadei Franței în favoarea culturilor și a limbii franceze, focalizându-se asupra dimensiunilor celor mai actuale ale acestora. În domeniul cultural și artistic, Institutul Francez din Timișoara dezvoltă colaborările franco-române și promovează diversitatea culturală, având ca priorități filmul, cartea, dezbaterile de idei și artele spectacolului. Institutul organizează sau susține aproximativ treizeci de evenimente anual, momentele de vârf fiind Noaptea Filosofiei, Festivalul Filmului Francez, Balul Popular de Ziua Franței, Zilele Filmului de Umor și festivalul de arte performative stradale Impuls.
Despre Le Plus Petit Cirque du Monde
Le Plus Petit Cirque du Monde este o școală de arte ale circului, un spațiu creativ pentru artiști și o companie creativă de arte stradale. Copiii și adulții sunt încurajați prin diferite acte culturale să învețe și să-și dezvolte practicile artistice, participând la cursuri, ateliere și diverse evenimente. Tinerii artiști și companiile aflate la început de drum se reunesc în cadrul Le Plus Petit Cirque du Monde pentru a-și crea spectacolele, dar și pentru a găsi un spațiu de lucru și de spectacol, în timp ce împărtășesc cu publicul experiența lor de antrenament și învățare. Creat în 1991, PPCM este găzduit din 2014 într-un „circ dur” proiectat de Loïc Julienne și Patrick Bouchain. Acoperișul său înalt de 28 de metri, acoperit cu plăci metalice verzi și albastre, se ridică în orașul Balnéolais ca un mare origami.
Despre Barcelona Gipsy balKan Orchestra
Barcelona Gipsy balKan Orchestra (BGKO) este o formație creată în 2012 în Barcelona, Spania și care se exprimă muzical prin mai multe influențe muzicale, inclusiv muzica Klezmer, Jazz Manouche și muzica romă. BGKO explorează, de asemenea, sunetele unor regiuni din Europa de Est și se inspiră din muzica din regiunile din America de Sud, Spania și Orientul Mijlociu.În 2015, trupa și-a schimbat numele din Barcelona Gipsy Klezmer Orchestra în Barcelona Gipsy balKan Orchestra, păstrând acronimul BGKO. Prezentându-se ca ”nomazi” ai muzicii, BGKO au publicat în 2013 primul lor album independent, fãrã ajutorul vreunei case de discuri. Cu piese cunoscute internațional, precum Cu Ti Lu Dissi sau More Sokol Pie, BGKO pun în scenă spectacole de neratat!
Organizatori: Institutul Francez din Timișoara
Parteneri: Le Plus Petite Cirque du Monde, Asociația Cetățean de Traian, Beta Bienala timișoreană de arhitectură, Unfold Motion, Școala de circ, Muzeul Național de Artă din Timișoara
Cofinanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara și Institutul cultural francez din Paris