Festivalul „MedievArtFest” Ardud şi Simpozionul Internațional de Istorie „Centenarul încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria la Alba Iulia”

În data de 23 iulie 2022,  consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la ediția a X-a a Festivalului „MedievArtFest” Ardud. Manifestările  au prezentat publicului ritualurile ordinelor cavalerești, al meșteșugarilor; legendele, dansurile și cântecele medievale alături de faptele de arme și luptele cavalerești ale Evului Mediu, publicul fiind invitat să adere la valori prețuite de istorie precum vitejia, curajul, cavalerismul și iubirea de neam.
Evenimentul din acest an s-a desfăşurat sub semnul Drăgoșeștilor, ctitorii Cetății Ardud și a cuprins numeroase activităţi interactive, de la ateliere meşteşugăreşti până la demonstraţii de luptă şi spectacole pentru toate vârstele, muzică, dansuri medievale, activităţi pentru copii și concerte live, totul în regia directorului artistic al festivalului, actorul şi regizorul Liviu Pancu.
Casa de Cultură „Dr. Augustin Mircea” Ardud, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și a Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Ardud și cu Teatrul „Scena” din Tg. Mureș, Festivalul MedievArtFest Ardud 2022, au deschis spre public o fereastră spre trecutul istoric.
Simpozionul Internațional de Istorie ,,Centenarul încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria la Alba Iulia” a prezentat în mod excepțional momentul de glorie a încoronării monarhilor români la Alba-Iulia, în anul 1922, precum şi vizitele acestora în provinciile istorice româneşti.
La aceste manifestări, au participat autorităţi locale şi centrale; oameni de cultură şi reprezentanţi ai mediului universitar din România, Ucraina, Ungaria. Printre oficialităţile prezente la Ardud s-au numărat prefectul şi subprefectul judeţului Satu-Mare, parlamentari locali, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Satu-Mare, ai altor instituţii deconcentrate.
Au transmis cuvinte de salut Ovidiu Duma, primarul oraşului Ardud;  Gheorghe Cârciu, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni; Irina Stănculescu, consulul general al României la Cernăuţi; Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula.
Au prezentat referate ştiinţifice Ștefan Berci, Ion Cârja,  Lucian Turcu, Mihai Plămădeală, Iurie Levcic, directorul Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți, Ucraina.

Related posts