Forum pentru antreprenori

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Proiectului “Dezvoltarea competențelor manageriale și antreprenoriale pentru IMM în vederea îmbunăttirii eficienței organizaționale și valorificării oportunităților de afaceri”, promovat și finanțat de Comisia Europeană, organizează în perioada 30 – 31 ianuarie 2014, in Sala C.E.D.O. a sediului CCIAT din P-ta Victoriei, nr.3, un eveniment complex care include module de formare antreprenorială, schimb de bune practici, ateliere tematice și dezbateri, sub genericul:

FORUM PENTRU ANTREPRENORI

Forumul are ca obiectiv principal îmbunătățirea compețentelor manageriale și antreprenoriale ale personalului de conducere din IMM-uri și a întreprinzătorilor, creșterea capacității managerilor și întreprinzătorilor de a materializa noi idei de afaceri și de a consolida afacerile deja existente, dezvoltarea și promovarea culturii antreprenoriale în companii.

Cursul se adresează întreprinzătorilor, patronilor și asociatilor din IMM-uri (cu maximum 249 angajati), selectati din judetele Regiunii Vest (Timis, Arad, Hunedoara, Caras – Severin).

În cadrul celor două zile ale Forumului, participanții vor parcurge pachetul de formare: „Competențe manageriale și antreprenoriale pentru antreprenori” care include următoarele module:

a) Identificarea și valorificarea de oportunități, inclusiv în condiții de criză economică; b) Asumarea riscurilor;

c) Strategii de dezvoltare a firmei și ciclurile economice;

d) Marketing antreprenorial;

e) Module speciale: dezvoltare durabilă, eficiență organizațională, actualizări legislative; surse de informații, tehnologii noi-inovative, managementul schimbării etc.

Lectorii care vor oferi formarea sunt experți din structura SC Finas Consulting – partener coordonator al proiectului.

Programul se derulează pe perioada a două zile, participarea la curs fiind gratuită.

Proiectul are ca obiectiv principal îmbunătăţirea competenţelor manageriale şi antreprenoriale ale personalului de conducere din IMM-uri şi a întreprinzătorilor, creşterea capacităţii managerilor şi întreprinzătorilor de a materializa noi idei de afaceri şi de a consolida afacerile deja existente, dezvoltarea şi promovarea culturii antreprenoriale în companii.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.