Gheorghe Ciuhandu nu mai candideaza pentru un nou mandat la primarie

Edilul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a anunţat joi că nu va mai candida pentru un al cincilea mandat la primăria municipiului, din partea PNŢCD urmând să candideze liderul ţărăniştilor timişoreni, viceprimarul Adrian Orza. Ciuhandu va candida, însă, pe lista consilierilor locali, din partea PNŢCD.

Actualul primar a declarat într-o emisiune a unui post local TV că doreşte să se retragă din cauza vârstei şi pentru a se dedica mai mult familiei. Cred că am fost primar suficient de mult timp. Cu toată modestia, pot să spun că lucrurile se văd. Ceea ce încă nu se ştie este că las un buget echilibrat acestui oraş, cel mai mare buget după Bucureşti, pe de o parte. Pe de altă parte, sunt proiecte europene care vor defini strategia de dezvoltare a oraşului în perioada 2012-2016. Sunt mai bine de 50 de proiecte care vor totaliza în final aproape 400 de milioane de euro. Am preluat un oraş cu un şomaj de 10-12%, fără o perspectivă de dezvoltare şi las acum un oraş în plin avânt economic, cu un somaj în jur de 2%. Am gândit că este momentul potrivit să gândesc şi să analizez necesitatea unei schimbări, a spus Ciuhandu. Gheorghe Ciuhandu va anunţa oficial neparticiparea la un nou tur electoral pentru primărie vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.