Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineaţă la fabrica Artifex din Focşani. Fabrica este cunoscută deoarece aici a fost acţionar principal, administrator şi director general nimeni alta decât Sorina Plăcintă, cea care a preluat Ministerul Tineretului şi Sportului de la Monica Iacob-Ridzi.
Incendiul a izbucnit la ora 5 dimineaţa şi flăcările s-au extins rapid. A fost nevoie de patru echipaje de pompieri ca să stingă focul. Cei de la ISU Vrancea spun că incendiul s-a produse cel mai probabil de la un scurtcircuit la un panou electric. Incendiul a izbucnit la acoperişul unei clădiri administrative în care se aflau mai multe birouri. A ars acoperişul din lemn, pe o suprafaţă de 600 metri pătraţi, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea pentru Mediafax.
Anda Deliu