Te afli aici: Acasa » National » La cinci luni de la integrarea funcționalității ShareTheMeal în platformă, românii au donat valoarea a peste 125.000 de porții de mâncare

La cinci luni de la integrarea funcționalității ShareTheMeal în platformă, românii au donat valoarea a peste 125.000 de porții de mâncare

 

Potrivit platformei de comenzi și livrări rapide foodpanda România,  la cinci luni de la integrarea funcționalității ShareTheMeal în aplicație și site, a fost donată valoarea a peste 125.000 de porții de mâncare către zonele vulnerabile ale lumii unde fenomenul foametei este răspândit.

Din datele colectate de companie în perioada de timp menționată, utilizatorii au făcut circa 30.000 de donații pentru inițiativa ShareTheMeal. Fiecare donație prin foodpanda a avut o medie de peste 4 mese donate, cu un maxim de șapte mese per utilizator.

Funcționalitatea pentru donațiii ShareTheMeal este disponibilă în platforma foodpanda începând cu luna octombrie a anului trecut și oferă posibilitatea utilizatorilor să contribuie direct, printr-o simplă apăsare de buton, la combaterea foametei în zonele vulnerabile ale lumii, precum Yemen sau Siria.

Astfel, după finalizarea unei comenzi în aplicația foodpanda, aceștia pot sprijini inițiativa prin donarea echivalentului în bani a unei mese pentru o zi sau mai multe zile, optând pentru una dintre cele trei sume fixe: 2,4 lei, 7,2 lei sau 16,8 lei. Donațiile sunt procesate de foodpanda și trimise ulterior către Programul Alimentar Mondial al Organizației Națiunilor Unite (ONU).

Această acțiune a fost posibilă prin parteneriatul global dintre grupul Delivery Hero și aplicația de crowdfunding ShareTheMeal a Programului Alimentar Mondial al ONU (WFP – World Food Programme). Parteneriatul a avut ca rezultat integrarea funcționalității ShareTheMeal în aplicațiile locale de food ordering ale grupului, ce permite un proces de donație facil și rapid, devenind parte integrată a fluxului de comenzi.

Inițial, acțiunea de donație de porții de mâncare a ShareTheMeal a funcționat ca un proiect pilot dezvoltat și testat de echipa Delivery Hero în Cluj-Napoca, România. Ulterior, în toamna anului trecut acesta a fost extins și implementat și la nivelul altor țări din grupul Delivery Hero, precum: Austria, Bulgaria, Norvegia sau Suedia, urmând să fie lansat pe mai multe piețe în care operațiunile grupului sunt prezente. Obiectivul Delivery Hero este să doneze valoarea a zece milioane de porții de mâncare în cadrul parteneriatului până la finalul acestui an.

„Suntem foarte mândri că un număr mare dintre utilizatorii foodpanda s-a alăturat demersului nostru de a dona porții de mâncare prin funcționalitatea ShareTheMeal. Ne mândrim, de asemenea, cu faptul că proiectul a fost inițial testat și dezvoltat de echipa Delivery Hero chiar în România, în Cluj-Napoca, iar datorită succesului înregistrat a ajuns să fie implementat și în alte țări din grup. Mulțumim celor care au contribuit activ la inițiativa ShareTheMeal, o acțiune cu un impact pozitiv și concret la nivel social în combaterea fenomenului de foamete și sper ca împreună să susținem în continuare obiectivul grupului de a dona zece milioane porții de mâncare până la finalul lui 2021”, a declarat Andreea Petrișor, Managing Director foodpanda România.

ShareTheMeal este o inițiativă a Programului Alimentar Mondial al ONU care permite oamenilor să ajute la hrănirea familiilor înfometate din întreaga lume, prin donații realizate prin intermediul aplicației ShareTheMeal. De la lansarea sa în 2015, peste 4,7 milioane de oameni s-au alăturat inițiativei, donând peste 100 de milioane de mese, echivalentul a 50 milioane de dolari pentru acțiunile Programului Alimentar Mondial în întreaga lume. În 2020, Programul Alimentar Mondial al ONU a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Pace.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus