Te afli aici: Acasa » National » Lansarea unei colectii unicat de pantofi de tango, pictati de dansatori

Lansarea unei colectii unicat de pantofi de tango, pictati de dansatori


Proiectul-eveniment, creat de Mono Shoes și Tango Timișoara, intitulat Paint Your Passion, a ajuns la final, iar asta înseamnă lansarea unei colecții unicat de pantofi de tango.

Mai mulți dansatori pasionați au răspuns provocării noastre și au pictat cu multă imaginație “pânze” din piele, în urmă cu o lună, la Cafeneaua Klapka. Astfel, au luat naștere perechile de pantofi care dezvăluie câte o poveste. Sâmbătă, 5 aprilie, ora 18.00, ne reîntoarcem în aceeași locație, unde vom prezenta roadele acestei colaborări inedite. Tangoul argentinian va fi coloana sonoră a evenimentului.

Mono Shoes este un brand local, fondat de Dumitru Mihăică. În atelierul-magazin din Timișoara iau naștere modele originale, manufacturate din materiale veritabile. My Tango Shoes by Mono este un sub-brand al Mono, dedicat exclusiv dansatorilor de tango. Pantofii My Tango sunt realizați după tehnici speciale, astfel încât cei care-i poartă să poată dansa cu maximum de confort, dar au și un design extravagant.

Detalii pe pagina My Tango Shoes by Mono (https://www.facebook.com/MyTangoShoesByMONO)

 

Asociaţia Tango Timişoara s-a înfiinţat în octombrie 2012, ca o consecinţă a patru ani de muncă și asimilare a culturii tangoului argentinian. Asociația se ghidează după deviza „Once you Tango, you Tango forever!”, iar misiunea membrilor fondatori este foarte simplă: „Să fie tango!”, orice formă ar lua acesta.

Detalii pe pagina Tango Timişoara

(https://www.facebook.com/tangotimisoara)

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus