Napoleon Tiron, unul dintre cei mai importanti, mai extravaganti sculptori ai tarii, vine la Timişoara

Galeria Calina are onoarea de a găzdui luni, 3 decembrie 2012, între orele 18 şi 20 expoziţia lui Napoleon Tiron, unul dintre cei mai importanţi, mai extravaganţi sculptori ai ţării.

Tiron are un mod individual, aproape personal, de a se aborda teoriile sculpturii. Cu o sensibilitate particulară, abandonează orice fel de solemnitate. Concis, elegant aduce cu sine teoria folosindu-se de un minimalism implicit, afectiv. Domină criticismul şi decide uşor ce să folosească şi ce să ignore. La Tiron sculptura şi desenul absorb lumina, nu o reflectă, iar culoarea este mai mult un material. Tiron lucrează cu senzaţii, aşteptări, intenţii şi rămâne permanent interesat de intensitatea locului şi a contextului.

 Prezent pentru prima dată cu un solo show la Timişoara, la Galeria Călina,  Napoleon Tiron este unul dintre cei mai importanţi sculptori din România.

Cu o operă provocativă şi inovatoare,Tiron radicalizează şi extinde definiţia sculpturii punând mereu accentul pe materialitate, desen, pe legătura dintre operă şi privitor, operă şi context.

Învaţă cu Boris Caragea de la care preia textura extravaganţei şi devine el însuşi profesor la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti, unde pregăteşte câteva generaţii de artişti de la Aurel Vlad la Patricia Teodorescu.

Tiron mediază între un trecut extrem/ logica sculpturii inseparabilă de logica monumentului, logica sculpturii ca reprezentare comemorativă, piedestalul ca parte importantă a structurii/ şi prezent/ disoluţia modernistă a noţiunii de sculptură ca personificare a formei plastice, logica monumentului distrusă gradual, accent pe instalaţie şi expunere.

Expoziţia va fi deschisă între 3.12.2012 şi 17.12.2012, de luni până vineri între 10 şi 18, sâmbăta între 11 şi 15. Galeria Calina este un spaţiu independent, dedicat artei contemporane, situat pe strada Mărăşeşti 1-3, Timişoara.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.