Consiliul Superior al Magistraturii transmite, printr-un comunicat de presă, că a încuviinţat cererea procurorilor DNA de percheziţionare a locuinţei, reţinerea şi arestarea judecătoarei Anişoara Topor, de la Judecătoaria Focşani, aceasta fiind cercetată pentru corupţie.
Joi dimineaţa, procurorii DNA au percheziţionat locuinţa judecătoarei, suspectată de acte de corupţie, urmând ca ea să fie adusă la sediul DNA din Bucureşti pentru audieri. De asemenea, procurorii au făcut percheziţii şi la sediul cabinetului de avocatură deţinut de soţul judecătoarei, avocatul Marian Topor.