Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a cerut marţi seară la întâlnirea parlamentarilor Uniunii ieşirea din coaliţia de guvernare, dar, în urma dezbaterilor, s-a acceptat decizia conducerii formaţiunii de a continua discuţiile cu partenerii de coaliţie pe baza unor amendamente la programul de guvernare.
Frunda a precizat că, în cadrul discuţiilor, fiecare parlamentar şi-a spus punctul de vedere pro sau împotriva rămânerii la guvernare. Mulţi au susţinut necesitatea alegerilor anticipate, dar cu toţii au spus că, întrucât preşedintele republicii nu va dizolva Parlamentul şi nu va accepta alegerile anticipate, nu are rost să mergem pe o cale care nu are finalizare din acest motiv. Cele două grupuri parlamentare au fost de acord să accepte propunerea conducerii prezidenţiale a UDMR de a continua discuţiile cu partenerii de coaliţie. Vom face amendamente la programul de guvernare şi, dacă aceste amendamente vot fi acceptate, rămânem în continuare în acceaşi coaliţie, a precizat Gyorgy Frunda.
Întrebat de jurnalişti dacă are rezerve faţă de premierul desemnat, senatorul UDMR a spus că nu. Nu, nu am. Eu îl cunosc pe domnul Ungureanu ca pe un om de cuvânt. A dovedit în diplomaţie multă abilitate şi mult profesionalism. Din punct de vedere al analizei politice nu este un semnal bun ca şeful serviciilor de informaţii externe să fie numit prim-ministru al României, dar este un om care gândeşte de două ori înainte de a decide un lucru. Avem cu toţii obligaţia prezumţiei de bună-credinţă, a subliniat Gyorgy Frunda..