Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost externat, marţi seară, de la Spitalul Elias, starea sa de sănătate fiind bună după intervenţia chirurgicală suferită pentru extirparea unui polip la colon.
A fost o operaţie foarte simplă, fără tăiere. A fost o procedură de scoatere a acestui polip, dar care nu a deranjat, a precizat Iliescu la ieşirea din spital. El a spus că operaţia s-a rezolvat într-o jumătate de o oră. Mi-am revenit. E un personal calificat şi vreau să le mulţumesc oamenilor de la spital, a declarat fostul şef al statului. În ceea ce priveşte regimul alimentar, Ion Iliescu a spus că este unul decent, fără exagerări, menţionând că în următoarele şase luni o să mai vină la control.
Fostul şef al statului a fost operat, zilele trecute. Echipa care a participat la intervenţia chirurgicală a fost formată din conf. dr. Tudor Nicolae, şeful compartimentului de Endoscopie, prof. dr. Mircea Diculescu, şeful Secţiei de Gastroenterologie, şi prof. dr. Mircea Beuran, de la Spitalul Floreasca.