Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut joi o întâlnire de lucru cu Grupul Şefilor de Misiuni Diplomatice ai Statelor din America Latină şi Caraibi (GRULAC), în cadrul căreia au fost discutate aspecte ale evoluţiei relaţiilor bilaterale şi a celor între Uniunea Europeană şi zona Americii Latine şi Caraibilor.
Ministrul afacerilor externe a subliniat că există voinţa politică de a acţiona pentru ca America Latină să-şi reocupe locul binemeritat între priorităţile politicii externe a României, având în vedere atât excelenta istorie a relaţiilor bilaterale, cât şi creşterea semnificativă a potenţialului acestei regiuni şi, implicit, a rolului ei în politica şi economia mondială. Pentru aceasta este însă necesară identificarea unor domenii concrete în care cooperarea să aibă cea mai mare probabilitate de succes, informează un comunicat de presă al MAE.
Ambele părţi au notat cu satisfacţie că volumul comerţului bilateral al României cu statele din America Latină şi Caraibi aproape s-a dublat în 2011, iar şefii de misiuni diplomatice din GRULAC au afirmat că ţările pe care le reprezintă doresc o cooperare privilegiată cu România, având în vedere nu doar tradiţionalele legături bilaterale, ci şi experienţele istorice similare.