Premierul desemnat Mihai-Răzvan Ungureanu a anunţat, luni seară, că va avea, marţi dimineaţă, discuţii cu liderii coaliţiei de guvernământ, în vederea identificării formulei optime de Cabinet, dar a spus că va discuta şi cu Opoziţia.
Reformele vor continua, plusul pe care-l voi aduce va fi tocmai acela al unui bun administrator care are, în primul rând, o logică a eficienţei. Am fost întotdeauna, prin funcţiile ocupate, de la catedră şi până la cele mai înalte demnităţi ale statului român, loial interesului public şi loial, în primul rând, intereselor noastre naţionale. Guvernul pe care-l voi forma are nevoie de sprijin parlamentar ferm, are nevoie de încrederea cetăţenilor României, are nevoie de o direcţie care nu poate veni decât dintr-o viziune politică. Cetăţean român, om politic, profesor, opţiunile mele ideologice au fost întotdeauna de dreapta, a spus premierul desemnat.
El a precizat că primul său obiectiv este formarea „cu celeritate” a Guvernului, declarându-se conştient de impactul negativ asupra administrării ţării al oricărei forme de provizorat. În acest sens, am în vedere discuţii cu partidele din coaliţie, în vederea elaborării programului de guvernare şi identificării formulei optime de Cabinet. Aceste discuţii vor începe mâine dimineaţă. Întrevederi cu liderii opoziţiei – am în vedere informarea reciprocă relativ la intenţii şi obiective pe termen scurt şi mediu, identificarea temelor de interes naţional, acolo unde voinţa politică trebuie să se manifeste transpartinic, de la MCV, până la deciziile strategice ale UE sau NATO. Prioritatea mea esenţială este stabilitatea economică şi politică a României , a mai spus Ungureanu.