Câteva zeci de persoane au protestat miercuri în faţa Ministerului Sănătăţii împotriva deciziei de desfiinţare a spitalului din localitatea Săcele, judeţul Braşov.
Protestatarii susţin că în acest spital s-au făcut investiţii de 54 de miliarde de lei în ultimii ani, dintre care 8 milioane de euro în ultimul an. Localnicii din Săcele spun că au venit la Bucureşti pentru că vor ca spitalul lor să fie redeschis, întrucât au avut câştig de cauză în justiţie. Aceştia au venit să depună un memoriu şi cer să aibă o discuţie cu ministrul Sănătăţii. În actualele condiţii cel mai apropiat spital de localitatea Săcele este cel de la Braşov, dar localnicii susţin că acesta este foarte aglomerat.