NAŢIONAL / Rezervele valutare ale BNR au scăzut, în noiembrie, cu 450 milioane euro

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au scăzut, în noiembrie, cu 450 milioane de euro, de la 32,19 miliarde euro, în luna octombrie, la 31,74 miliarde euro, potrivit datelor publicate, vineri, de BNR.

Ieşirile s-au cifrat la 1,55 miliarde euro şi au reprezentat plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit şi altele. Intrările au totalizat 1,1 miliarde euro, reprezentând alimentarea contului Comisiei Europene, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (MFP), venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale valoarea acesteia s-a situat la 4,276 miliarde euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur), la 30 noiembrie 2011, au fost de 36,02 miliarde euro, faţă de 36,29 miliarde euro, la 31 octombrie 2011. Plăţile scadente în luna decembrie 2011 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de MFP, însumează 108,3 milioane euro.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.