NAŢIONAL / Verificarea deţinătorilor de arme letale va începe cu angajaţii MAI

Procesul de verificare a deţinătorilor de arme letale a fost demarat iar primii vizaţi vor fi angajaţii din structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, a afirmat joi, la Piteşti, ministrul Gabriel Berca.

Este demarat acest proces. Avem în jur de 208.000 de arme letale la nivelul ţării (…), urmează să facem analizele şi verificările. Mă interesează să începem aceste verificări cu lucrătorii Ministerului Administraţiei şi Internelor, a declarat ministrul. El a precizat că vor fi făcute verificări şi în cazul celorlalţi deţinători de arme de foc letale, iar după finalizarea procesului şi realizarea unei analize la nivel naţional, se vor stabili măsurile care se impun pentru a exista un control mai strict în acest domeniu.

În acelaşi context, Gabriel Berca a afirmat că trebuie asigurat un cadru legislativ foarte clar în ceea ce priveşte folosirea armelor de către poliţiştii aflaţi în misiune. Aici trebuie să existe un echilibru just, dar acest echilibru trebuie să fie asigurat şi de un cadru legislativ foarte clar. Există situaţii în care poliţistul este indecis şi nu intervine ferm şi există cazuri în care poliţistul este supus unui ultraj şi umilit şi cu asta nu sunt de acord niciodată. Afară, dacă ai încălcat legea eşti imediat încătuşat, dacă eşti recalcitrant. La noi am văzut uneori imagini în care poliţistul sau era indecis sau era umilit, a spus ministrul.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.