Te afli aici: Acasa » National » Nu avem toată Puterea până nu luăm şi Justiţia

Nu avem toată Puterea până nu luăm şi Justiţia

Soc: “Nu avem toată Puterea până nu luăm şi Justiţia” – a declarat Dan Voiculescu. Un enunţ scandalos, o declaraţie de război făcută statului de drept, care sună mai ameninţător decât tot ce am auzit până acum.
Guvernul Ponta a adoptat miercuri o Ordonanţă de Urgenţă prin care Curtea Constituţională nu se mai poate pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului, inclusiv asupra hotărârii de suspendare a preşedintelui ţării. Ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial cu aceeaşi rapiditate cu care actuala putere a decapitat conducerea unor instituţii fundamentale ale statului în cele 50 de zile de când guvernează.
Şi asta, după ce înaintea şedinţei de guvern de miercuri, Victor Ponta declarase că nu are vreo intenţie “de a afecta independenţa instituţională” a judecătorilor Curţii Constituţionale.
Cu o zi înainte, conform unui plan bine pus la punct în vederea declanşării procedurilor de suspendare a preşedintelui, USL l-a revocat din funcţie pe Gheorghe Iancu, şeful Instituţiei Avocatul Poporului, acesta fiind singurul care ar fi putut contesta la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă ale guvernului, inclusiv pe cea despre care vorbim.
USL a depus miercuri la birourile permanente ale Parlamentului cererea de suspendare a preşedintelui. Între “capetele de acuzare”, asupra cărora Curtea Constituţională nu va putea să dea decât un aviz facultativ, unul sună în felul următor: “Preşedintele a încălcat sistematic principiul neapartenenţei politice a persoanei care ocupă funcţia prezidenţială şi a abandonat rolul constituţional de mediator în stat şi în societate.”
Este greu de susţinut această acuză atâta timp cât, să ne reamintim, preşedintele Traian Băsescu a chemat în mai multe rânduri partidele din USL la consultări pentru deblocarea funcţionării Parlamentului, mai ales la începutul acestui an, când USL a intrat în grevă parlamentară. Liderii fostei opoziţii fie nu au dat curs cererii preşedintelui, fie s-au întâlnit cu preşedintele cerându-i un singur lucru – demisia.
Un alt “capăt de acuzare” din cererea de suspendare a preşedintelui sună astfel: “Preşedintele a încălcat în mod repetat principiul separaţiei puterilor în stat şi independenţa justiţiei.”
Pot fi aduse dovezi în sprijinul încălcării independenţei Justiţiei de către preşedintele Băsescu? Eu cred că nu. Ba dimpotrivă, în ultimii ani Justiţia a reuşit să îşi câştige independenţa. “Nu avem toată Puterea până nu luăm şi Justiţia”, a declarat zilele trecute Dan Voiculescu.
Aici se află, cred, miza reală a demarării procedurilor de suspendare a preşedintelui. Condamnarea definitivă a lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare a părut pentru foarte mulţi o decizie a Curţii Supreme de Casaţie şi Justiţie de domeniul suprarealismului. Cum a fost posibil ca unul dintre cei mai puternici oameni politici din România să fie condamnat? Iată că s-a putut.
Şi atunci toţi acei politicieni care au probleme cu justiţia au intrat în panică. Ei au de apărat nu doar propria libertate, ci şi averi uriaşe, obţinute prin fraudă şi corupţie. Pentru că mandatele procurorului general şi al procurorului şef al DNA se apropie de final, preşedintele trebuie să plece.
Declaraţia lui Dan Voiculescu, “Nu avem toată Puterea până nu luăm şi Justiţia”, sună mai ameninţător decât tot ce am auzit până acum.
Sursa: Deutsche Welle

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus