Eugen Teodorovici: Prin contractele semnate la Timişoara ne îndreptăm către un deziderat puternic şi absolut necesar României, obţinerea independenţei energetice
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a participat luna aceasta, la Timişoara, la semnarea proiectelor din cadrul Polului de Competitivitate MEDGREEN, alături de premierul Victor Ponta, vicepremierii Liviu Dragnea şi Daniel Constantin.
În cadrul acestui pol de competitivitate sunt finanţate zece proiecte, cu o valoare totală de aproximativ 103 milioane de lei, din care 49 milioane de lei reprezintă finanţarea UE nerambursabilă.
„Proiectele semnate astăzi la Timişoara sunt de investiţii şi de cercetare-dezvoltare care vor susţine în mod real economia, vor menţine locuri de muncă şi vor crea altele noi. Aceste proiecte vizează fabricarea de maşini şi utilaje specifice din domeniul economiei verzi, un sector de înaltă tehnologie şi cu valoare adăugată mare. Obţinerea independenţei energetice de către România este un deziderat puternic spre care ne îndreptăm. Vom stimula ideile româneşti, proiectele iniţiate de ai noştri, iar eu vă voi susţine în următorul cadru financiar pentru a putea obţine banii europeni necesari pentru iniţiativa dumneavoastră. Aveţi toata susţinerea mea”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Acesta a arătat că România reuşeşte să atragă fondurile alocate de Uniunea Europeană, dovada cea mai clară fiind faptul ca din mai 2012 şi până în prezent, ţara noastră a solicitat peste 5 miliarde de euro. În aceeaşi perioadă, România a şi încasat o sumă de peste 5 miliarde de euro, în timp ce în anii anteriori, s-a primit doar suma de 1,4 miliarde de euro din fondurile europene alocate de Comisie.
„Suma de 5 miliarde reprezintă un sprijin semnificativ pentru economia ţării noastre, pentru crearea de noi locuri de muncă si menţinerea celor existente. De asemenea, în cadrul POSCCE am semnat peste 620 de contracte cu o valoare totală de peste 1,6 miliarde de lei, din care valoare nerambursabilă, peste 1,4 miliarde de lei”, a subliniat Eugen Teodorovici.
Notă:
Polul de competitivitate MEDGREEN este compus din 53 de membri asociaţi, dintre care 37 de întreprinderi, 10 universităţi/ organizaţii de cercetare precum şi 6 catalizatori. Întreprinderile asociate provin în principal din domeniul energiei (producţie, inclusiv utilaje; consultanţă în domeniul eficienţei energetice, cum ar fi Solarom, Macorom, Audit Energetic, Ecohornet, ELM Energomontaj, Oil Terminal etc.) şi al materialelor de construcţii (Lafarge România).
Beneficiarii proiectelor finanţate în cadrul polului sunt societăţile: Lafarge Ciment, Ecohornet (3 proiecte), Data Incorporated, Elkim Special, Grupul de Măsurători şi Diagnoză – Galaţi, ADR Sud Est Brăila, Consilium, respectiv Expert Consulting.