PDL cere demisia din functie a premierului Victor Ponta

Europarlamentarul PDL Cristian Preda i-a cerut vineri premierului Victor Ponta, în numele PDL, să-şi dea demisia din funcţia de premier în urma scandalului privind presupusul plagiat al tezei acestuia de doctorat.
Consiliul care se ocupă de atestarea titlurilor şi certificatelor universitare a decis în unanimitate că Victor Ponta a copiat, a plagiat, acesta este termenul tehnic. În consecinţă, Consiliul a cerut retragerea titlului de doctor. Aşa cum ştiţi cu toţii, premierul Victor Ponta a spus că în ipoteza în care plagiatul este confirmat domnia sa va demisiona.PDL cere în mod oficial demisia premierului Victor Ponta, respectând cele spuse mai devreme, a declarat europarlamentarul PDL.
Cristian Preda a anunţat că PDL va ataca în contencios administrativ şi Ordinul dat de ministru interimar al Educaţiei, Liviu Pop, cu privire la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, acuzând faptul că în ultima zi de mandat, ministrul a încercat să intervină brutal în activitatea acestui Consiliul, încercând să-l desfiinţeze, să-l completeze, să-i schimbe atribuţiile.
Articole din aceeasi categorie
Comentarii (1)
Lasati un comentariu
You must be logged in to post a comment.
I
Cine va imaginati ca va mai suporta, PDL-istilor?