Proiect de constituire a unui parc arheologic Sarmizegetusa

Capitala Daciei, Sarmizegetusa Regia, şi cea a Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, ar putea fi integrate într-un parc arheologic pentru ca să poată fi puse mai bine în valoare, a declarat, joi, la Sarmizegetusa Regia, ministrul Culturii, Daniel Barbu. El a arătat că proiectul va fi gândit împreună cu autorităţile judeţene, cu instituţiile care asigură paza monumentelor istorice şi cu specialiştii, astfel încât zona să devină mult mai atractivă pentru turism.

  ‘Încercăm ca, împreună cu Consiliul Judeţean, cu Ministerul de Interne, care realizează paza in sit şi mai ales cu Poliţia, care asigură recuperarea obiectelor care sunt braconate aici, cu specialiştii, cercetătorii, să gândim un proiect mai amplu, de constituire a unui parc arheologic Sarmizegetusa, care să cuprindă, poate, ambele (cetăţi, n.r.) şi Regia şi Ulpia Traiana”, a spus ministrul Culturii.

 În opinia sa, zona cetăţilor dacice merită să fie pusă mai efficient în valoare pentru a putea fi vizitată de cât mai mulţi turişti.

„Situl e cu adevărat remarcabil şi merită să fie beneficiarul unei legi speciale care să uşureze, într-un fel, toate amenajările care vor fi făcute aici, pentru că, oricât de preţios ar fi, el nu trebuie muzeificat, pus într-o vitrină de sticlă şi neatins. Rostul lui este cel de a fi văzut de cât mai mulţi cetăţeni, nu numai de specialişti. Deci, sub controlul foarte riguros al specialiştilor vom încerca să dăm viaţă acestui sit, să-l facem mult mai cordial şi mai comprehensibil cu vizitatorii, care nu au neapărat o formaţie istorică’, a explicat Daniel Barbu.

 În ceea ce priveşte cercetările arheologice de la Sarmizegetusa Regia, ministrul a dat asigurări că acestea vor continua să fie finanţate din fonduri ale Ministerului Culturii, ca în anii anteriori.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia se află din această primăvară, în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, care a impus un regulament de vizitare şi respectare a curăţeniei. Accesul în perimetrul sitului istoric se face pe baza unui bilet de intrare.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.