Te afli aici: Acasa » National » România este Campioană Mondială la Dans Sportiv

România este Campioană Mondială la Dans Sportiv

Dansul Sportiv românesc traversează o perioadă foarte buna, grație rezultatelor obținute de sportivii români care au ajuns în topul mondial aproape la toate categoriile de vârstă.
În weekend-ul recent încheiat, pe 8 octombrie 2022, la Elblag – Polonia a avut loc Campionatul Mondial Under 21 Standard, unde Romania s-a impus în ierarhia mondială prin perechea formată din Cosmin Lupoaie și Alessia Ioana Morariu care au cucerit cea mai înaltă treaptă a podiumului și s-au încununat cu titlul de „campioni mondiali” la această categorie.

Clasament final:
1. Lupoaie Cosmin – Morariu Alessia Ioana/ROU
2. Laurynas Makarovas – Kotryna Ambrazeviciute/LTU
3. Sebastiano Grande – Moorea Farinaccio/ITA
4. Vladyslav Tsykhanovskyi – Veronika Tsikhanovska/UKR
5. Riccardo Perretta – Julia Mozdyniewicz/ITA
6. Marcel Mijalski – Julia Wojteczek/POL

Proaspeții campioni mondiali nu au răgaz prea mare pentru că la sfârșitul acestei săptămâni sunt angrenați într-o nouă competiție în care vor lupta pentru titlul Mondial la categoria de 10 dansuri Under 21, eveniment ce se va desfășura la Roterdam, în Olanda .

Revenind la competiția organizată la Elblag – Polonia, sportivii români au dominat și cele mai importante categorii din concurs:
– Adult Standard – Locul 1, perechea Cojoc Rares & Matei Andreea
– Adult Latin – Locul 1, perechea Miculescu Ionuț Alexandru & Păcurar Andra
– Tineret Standard – Locul 1, perechea Clit Serban Constantin & Aurora Gioncada

și Locul 2, perechea Pădurariu Ștefan Alexandru & Constandache Mălina Elena
– Tineret Latin – Locul 3, perechea Pădurariu Ștefan Alexandru & Constandache Mălina Elena.
Clasamentele mondiale pot fi consultate pe site-ul Federației Mondiale de Dans Sportiv, wsdf.org.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus