Dan Diaconescu a gasit o cale de a relua emisia televiziunii sale, OTV, a carei licenta a fost ridicata de CNA la inceputul acestui an, pe 22 ianuarie.
Diaconescu a mai facut o incercare de a prelua o alta licenta romaneasca, a televiziunii Top 1, insa si aceasta initiativa a fost blocata de CNA pe 4 iulie, scrie reportervirtual.ro.
Acum, solutia gasita de Dan Diaconescu a fost achizitionarea unei licente in strainatate, mai precis in Italia, liderul PP-DD fentand astfel deciziile si controlul CNA care sunt exercitate doar pe teritoriul Romaniei si pentru licentele audiovizuale inregistrate in Romania.
Surse apropiate tranzactiei sustin ca aceasta a fost deja perfectata si ca emisia OTV va fi reluata in luna septembrie, in acest moment purtandu-se negocieri cu societatile de cablu din Romania pentru preluarea postului. Sursele citate afirma ca, deja, RCS&RDS si-a manifestat disponibilitatea pentru a prelua emisia „noului” post al lui Dan Diaconescu.
Autor: www.realitatea.net