Theo Rose vine la Timișoara cu un spectacol dedicat muzicii din perioada interbelică, intitulat „Pe vechi”

Theodora Maria Diaconu (născută la 8 august 1997 în Ploiești) este o cântăreață și actriță româncă. Cunoscută de la emisiunea concurs „Vocea României”, ca jurat, începând cu cel de-al zecelea sezon până în prezent;  în 2020, a participat la emisiunea de televiziune „Bravo, ai stil!” –  un reality show de competiție, varianta celebrități, ajungând în finală, unde a ocupat locul 2; a jucat în serialul românesc „Clanul” (2022-2024), unde a interpretat unul dintre personajele principale.

Începe să cânte la vârsta de 4 ani și debutează pe scenă cântând muzică tradițională românească, apreciată de public și de profesioniștii muzicii, obținând câteva premii la concursurile locale de muzică populară. A urmat Liceul de Muzică Dinu Lipatti, cu specializarea Pedagogie Muzicală, a studiat un an de zile actoria la Universitatea Spiru Haret. Primul ei single l-a lansat în 2013.

Evenimentul „Pe Vechi” aduce în fața publicului un spectacol unic de muzică interbelică, prezentat de Theo Rose, una dintre cele mai iubite voci ale României. Acesta este un omagiu adus muzicii perioadei interbelice, o epocă fascinantă a culturii românești. Spectacolul include interpretarea pieselor celebre precum „Zaraza”, „Cine mă puse pe mine” și „Sâmbătă seara”, care vor reînvia emoțiile și melancolia acelor vremuri.

În decursul celor 90 de minute, publicul este invitat să trăiască o experiență autentică și plină de nostalgie, acompaniată de o scenografie spectaculoasă și costume inspirate din anii ’20 și ’30.

Spectacolul este mai mult decât un concert – este o declarație de dragoste a lui Theo Rose pentru muzica interbelică.

Concertele vor avea loc în Brașov, Iași, Timișoara, București și Craiova.

Evenimentul „Pe Vechi” de la Timișoara, va avea loc luni, 25 noiembrie, începând cu ora 20,00, acces de la ora 19,30, la Opera Națională Română Timișoara.

Bilete: Exclusiv pe iabilet.ro

Daniela Florian

Related posts