Traian Basescu este de parere ca actuala criza nu va disparea in urmatoarele 12 luni
Preşedintele Traian Băsescu a apreciat luni, că în ceea ce priveşte criza economică aceasta nu va trece în următoarele 12 luni, dar a punctat că România susţine că nu se poate discuta despre austeritate versus relansarea economiei.
Oricum, suntem extrem de convinşi că această criză nu va dispărea în următoarele 12 luni. Ne aşteaptă o perioadă de dificultăţi pe termen mediu sau chiar lung. Pe de altă parte, suntem una dintre ţările care susţin că în acest moment nu se poate discuta despre austeritate versus relansarea economiei. Aceasta este cea mai mare greşeală pe care o putem face în momentul de faţă, pentru că în termeni reali, trebuie să păstrăm stabilitatea macroeconomică, iar pe baza ei să generăm creştere economică, şi nu viceversa, a spus Băsescu, în debutul întrevederii de la Palatul Cotroceni cu Philippe Le Houerou, vicepreşedinte al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală. Philippe Le Houerou a apreciat şi el că cele două aspecte, stabilitatea macroeconomică şi creşterea, merg împreună. El a mai spus că este nevoie şi de reforme pentru a fi asigurată stabilitatea pe termen lung.
Articole din aceeasi categorie
Lasati un comentariu
You must be logged in to post a comment.