Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a anunţat miercuri, la Palatul Parlamentului, semnarea unui protocol de colaborare cu PSD şi susţinerea guvernului propus de premierul desemnat Victor Ponta.
Am semnat acest protocol pentru stabilitatea României, a precizat cu acest prilej Gabriel Oprea. Nu cerem nimic decât respectarea şi aplicarea legii de căpătâi a UNPR. Protocolul de colaborare între UNPR şi PSD are ca obiectiv principal acordarea votului de învestitură în Parlament guvernului condus de Victor Ponta şi cuprinde patru puncte principale.
Având în vedere nominalizarea preşedintelui PSD, Victor Ponta, ca urmare a unui nou guvern, cele două partide au convenit următoarele: grupul parlamentar PSD din Camera Deputaţilor va vota în favoarea iniţiativei UNPR privind introducerea taxei de solidaritate pe averile foarte mari. Acest obiectiv trebuie atins până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare. Grupurile parlamentare vor colabora la nivelul Birourilor permanente din Senat şi Camera Deputaţilor. Ambele grupuri parlamentare vor susţine adoptarea unei legi electorale pe baza căreia în viitorul Parlament să acceadă numai candidaţii care să câştige alegerile în colegiile în care s-au înscris. Cele două partide se vor consulta înainte de adoptarea în parlament a legilor de esenţă social-democrată, în vederea asigurării unei majorităţi confortabile în vederea creşterii salariilor, pensiilor şi în favoarea creşterii nivelului de trai al populaţiei. În baza acestui protocol, UNPR va vota în favoarea învestirii guvernului condus de Victor Ponta, a precizat Gabriel Oprea.