Vernisaj expoziție de afișe

Vineri, 29 noiembrie 2019, de la ora 17.00, la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi” din Timișoara (bd-ul Take Ionescu 56) are loc vernisajul expoziției de afișe „Ca un selfie dinăuntru” curatoriate de artistul George Roșu. Expoziția are la bază lucrări realizate de liceeni și de persoane aflate sub supravegherea Serviciul de Probațiune Timiș pe parcursul atelierelor de creație susținute de Diana Katharina și George Roșu. Evenimentul face parte dintr-un proiect cultural-educativ mai amplu, „Selfie deMascat”, inițiat de Asociația Culturală 360° și realizat împreună cu Serviciul de Probațiune Timiș, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș precum și cu Asociația pentru Promovarea Tradițiilor.

„Selfie deMascat” vizează, pe de o parte, prevenirea comiterii de infracțiuni în rândul liceenilor și, pe de altă parte, reintegrarea socială a unor persoane aflate sub supraveghere. Obiectivele generale sunt creșterea stimei de sine, conștientizarea urmărilor și a riscurilor la care beneficiarii proiectului se pot expune prin comportamente voluntar sau involuntar antisociale, gestionarea stigmatului social, înlăturarea etichetelor negative, cultivarea respectului față de valorile democratice și consolidarea unor relații sănătoase cu Celălalt. Proiectul cuprinde sesiuni de consiliere psihologică de grup, ateliere de arte plastice și de facilitare grafică, o expoziție de afișe, sesiuni de informare, ateliere de scriere creativă și publicarea unui album.

Grupurile vizate sunt persoane aflate sub supravegherea Serviciului de Probațiune Timiș, dar și elevi de la trei licee timișorene: Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Liceul de Artă „Ion Vidu” precum și Liceul de Arte Plastice. Proiectul beneficiază de o finanțare a Consiliului Județean Timiș – A.T.O.P. – și de o sponsorizare din partea Gi Group România.

Expoziția „Ca un selfie dinăuntru” poate fi vizitată la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi” din Timișoara în perioada 29.11.–6.12.2019, lucrările urmând a fi apoi prezentate în mai multe spații publice din oraș.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.