40 de veterani al războiului de pe Nistru au fost invitaţi de către Platforma Unionistă Acţiunea 2012 în inima României, la Bran, în cadrul celei de-a treia ediţii a proiectului Istoria de lângă Noi.
Evenimentul care se va desfășura în perioada 5-7 mai 2014 este realizat în parteneriat cu Asociația Veteranilor de Război de pe Nistru ,,Tiras – Tighina” și va include seminarii pe teme de istorie, discuții pe marginea situației geopolitice regionale și a interesului național românesc. Totodată, participanților la program li se va recunoaște meritul deplin pe care l-au avut în apărarea interesului național românesc în anul 1992, atunci când și-au riscat viața pentru identitatea românească.
Mihai Nicolae de la Institutul ,,Frații Golescu” pentru relații cu românii din străinătate, Marius Dorin Lulea, co-președinte al Platformei Unioniste Acțiunea 2012, generalul Mircea Chelaru, analistul dr. Constantin Corneanu de la Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice ,,G.I. Brătianu”, istoricul și jurnalistul Valentin Roman sunt doar câțiva dintre lectorii din cadrul proiectului.
„După ce în anul 2013, 80 de profesori din Republica Moldova au participat cea de-a doua ediție a acestui program, iată că acum ne aducem aminte şi de rolul major al trupelor voluntare care în 1992 au blocat trupele ruse pentru ca agresiunea împotriva celui de-al doilea stat românesc să nu se extindă şi dincolo de Nistru. Este un semn de recunoştinţă, dar şi de responsabilizare a acestora pentru următorul obiectiv naţional definit de conducerea politică a statului român: Reunirea celor două state româneşti până în 2018” a declarat Marius Lulea, unul dintre organizatori.