Te afli aici: Acasa » Politica » Rolul Parlamentului European in problematica dezvoltarii regionale. Importanta fondurilor europene

Rolul Parlamentului European in problematica dezvoltarii regionale. Importanta fondurilor europene

 

Campania de informare a Parlamentului European pentru alegerile din 25 mai 2014 “Acţionează. Reacţionează. Decide”


Timişoara, 28 martie 2014: „Rolul Parlamentului European în problematica dezvoltării regionale. Importanţa fondurilor europene” – o temă de mare actualitate pe agenda Uniunii Europene – a fost abordată în dezbaterea interactivă organizată de Biroul de Informare al Parlamentului European în România, la Timișoara, 28 martie.

Dezbaterea, transmisă LIVE VIDEO pe Internet, a avut invitaţi de marcă din Parlamentul European, care au adresat publicului un mesaj menit să atragă atenţia asupra importanţei votului la alegerile euro-parlamentare, arătând implicarea Parlamentului European în alocarea resurselor financiare ale Uniunii Europene şi în noua abordare a direcţionării fondurilor destinate dezvoltării regionale, pentru următoarea perioadă, începând cu anul 2014, indicând soluţii şi idei cu potenţial efect pozitiv în România.

 

În deschiderea dezbaterii, Mădălina Beatrice MIHALACHE, Șeful Biroului de Informare al Parlamentului European în România, a vorbit despre rolul Parlamentului European în adoptarea legislației europene şi a subliniat importanţa alegerilor europene din 2014, arătând de ce „acum este diferit”: “Aceste alegeri europene vor oferi pentru prima dată alegătorilor șansa de a influența viitoarea direcție politică a Uniunii Europene atunci când îi vor vota pe cei 751 de deputați în Parlamentul European. Acest lucru se datorează noilor competențe conferite Parlamentului European în urma intrării în vigoare în 2009 a Tratatului de la Lisabona, conform căruia nominalizarea pe care Statele Membre trebuie să o facă pentru conducerea Comisiei Europene trebuie să țină seama de majoritatea care se va forma în Parlamentul European în urma alegerilor din 22 – 25 mai 2014.”

Europarlamentarii prezenţi la dezbatere, au punctat, în contextul temei abordate, următoarele:

 

  •   Marian-Jean MARINESCU, Membru al Parlamentului European, vicepreşedinte al Grupului Partidului Popular European (PPE), (PDL) a vorbit despre „Regiunile specializate inteligent”, ca soluţie pentru o dezvoltare eficientă.

“Fiecare regiune a Europei are specificul său: tradiţii, istorie, cultură, mentalitate, resurse primare, forţă de muncă specializată într-o anume direcţie. Nu este eficient să dirijezi investiţiile în toate domeniile economice, indiferent de regiune. Trebuie să concentrezi resursele cu prioritate în domeniile competitive, ţinând cont de specificul regiunii. Numai astfel poţi obţine un rezultat maxim. Dacă investeşti eficient obţii dezvoltare rapidă şi de durată, creezi locuri de muncă, asiguri o specializare facilă a forţei de muncă, păstrezi tradiţiile”.

  •    Norica NICOLAI, Membru al Parlamentului European, Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), şef al Delegaţiei Române (PNL), a vorbit despre „Reorientarea fondurilor europene către tineri: noi locuri de muncă şi stimularea tinerilor fermieri”.

„Este nevoie de reorientare în mentalitatea folosirii fondurilor europene, pentru o mai bună stimulare a prosperităţii locale şi regionale. Aceasta înseamnă nu doar mitigarea efectelor crizei, dar mai ales găsirea de soluţii pentru viitor, deci investiţii în tineri: mai multe programe vocaţionale şi de formare, mai mult ajutor pentru start-up-uri sau IMM-uri care angajează tineri şi, în paralel, mai multe plăţi la nivel rural pentru tinerii fermieri. Toate acestea sunt doar câteva dintre ideile promovate în Parlamentul European şi de către Comisia Europeană şi ţine de noii deputaţi europeni ai României să poată modela viitoarele politici regionale după nevoile particulare ale regiunilor româneşti”.

  •  Victor BOŞTINARU, Membru al Parlamentului European, Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), (PSD), a vorbit, în cadrul unei intervenţii înregistrate video, despre Oportunităţi novatoare pentru dezvoltarea sectorului energetic cu sprijinul fondurilor europene”: „Este pentru prima dată când reuşim, în Parlamentul European, să obţinem o abordare integrată, din punct de vedere al finanţărilor europene, referitoare la producţia, distribuţia şi transportul de energie şi utilizarea acesteia în sistemele individuale sau de către consumatorii individuali. Cred cu sinceritate că România trebuie să-şi propună o absorbţie inteligentă, calitativă a fondurilor europene şi unul dintre cele mai importante obiective ale atragerii acestora ar trebui să fie consolidarea independenţei energetice a ţării noastre în acord cu politicile europene şi în egală măsură reducerea sistematică a emisiilor de dioxid de carbon.”

Dezbaterea interactivă „Rolul Parlamentului European în problematica dezvoltării regionale. Importanţa fondurilor europene”, organizată la Timişoara, 28 martie 2014, marchează al patrulea eveniment din seria dezbaterilor interactive organizate de Biroul de Informare al Parlamentului European în România în mai multe oraşe din ţară.

Prima dezbatere a avut loc la Pitești, 7 februarie 2014, pe tema „Alegerile europarlamentare 2014: acum este diferit. Rolul Parlamentului European în contextul problematicii pieţei muncii și libera circulaţie a lucrătorilor”, a doua dezbatere a avut loc la Iași, pe 21 februarie 2014 și a avut ca temă “Alegerile europarlamentare 2014. Rolul Parlamentului European în extinderea Uniunii Europene”, iar a treia, la Sibiu, s-a axat pe Alegerile europarlamentare 2014. Rolul Parlamentului European în problematica oportunităților pentru tineri: educaţie, cultură şi locuri de muncă”.

 

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus