Coriolan Garboni vrea ca Timisoara sa nu mai depinda atat de Bucuresti

Astăzi a început oficial campania electorală pentru alegerile care vor avea loc peste o lună, în data de 10 iunie. Ioan Coriolan Gârboni, candidat independent la Primăria Timişoarei şi-a lansat astăzi manifestul campaniei.

Directorul Filarmonicii consideră c problema principală a Timişoarei este dependenţa prea mare faţă de Capitală, lucru pentru care îi învinovăţeşte pe cei care au condus destinele urbei . Gârboni punctează că destinul Timişoarei ar fi trebuit să fie altul, pentru că a fost oraşul Revoluţiei, dar, din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. De 22 de ani, de când am aprins aici scânteia Revoluției, noi ne-am ferit din calea eșecului, am fost mai prevăzători decât alții. O comunitate capabilă să lupte împotriva unui regim criminal care a știut să-și aleagă un drum. Chiar și într-o democrație coruptă. Timișoara a fost un model de normalitate și promisiunea extinderii lui la scara unei țări întregi. A fost, dar riscă să nu mai fie, se arată în manifestul candidatului independent. Coriolan Gârboni îi arată cu degetul pe cei care au fost până acum la putere în Timişoara pentru lipsa investitorilor, preţul ridicat al gigacaloriei şi probleme legate de aspectul centrului oraşului. Nu este deloc întâmplător că Timișoara nu mai face parte din planurile naționale de dezvoltare. În schimb, a devenit o sursă de finanțare pentru București. Cu toţii am asistat la conspiraţia prin care, în cadrul negocierilor dintre PDL și USL privind polii urbani de dezvoltare, s-a stabilit transformarea Timișoarei într-un soi de periferie a Aradului. În sfârșit, nu trebuie să ne mirăm de toate acestea, câtă vreme politicienii locali au alungat investitorii, au pus cetățenii Timișoarei să plătească un preţ foarte mare pe gigacalorie și au adus manelismul în centrul orașului. Acești mitici de Banat sunt acum gata să facă blat cu Bucureștiul, pe spezele timișorenilor. Să predea cheia orașului celor care au sărăcit și au umilit România. Cu o politică ”integrată” în marea mocirlă națională, Timișoara riscă să devină un oraș ca oricare altul, riscă să se scufunde în anormalitate, se mai arată în manifestul trimis de Gârboni.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.