O nouă abordare a prezentării candidaților pentru Timișoara

 

După cum se știe, anul 2024 este an electoral în România. Alegerile locale vor avea loc la data de 9 iunie, concomitent cu alegerile pentru parlamentul european, iar alegerile prezidențiale în luna septembrie a.c.

Pentru fotoliul Primăriei Timișoara, și-au anunțat candidatura Dominic Fritz (USR), Nicolae Robu (PNL) și Marian Constantin Vasile, candidat independent. Pe Marian Constantin Vasile, cetățenii l-au întâlnit în acest week-end în zona Pieței Iosefin, socializând și ascultând problemele cu care se confruntă, doritor deopotrivă cu cetățenii de a schimba ceva pentru Timișoara și timișoreni, fiind încrezător că va izbuti, având în spate experiența administrației și a managementului.

„Timișoara suferă, și-a pierdut unitatea, simbolurile, entuziasmul, conlucrarea și performanțele. Și-a pierdut spiritul… Mai periculos este că a intrat de două mandate într-un con de umbră periculos, pe un făgaș greșit, fiind depășită în anumite privințe de alte municipii din partea de vest a României. Iar politicienii locali nu fac decât demagogie și manipulare, asociindu-se cu diverse personaje dubioase și servind altor interese decât cele pentru care au fost investiți.

Criza este tot mai acută la nivel național și ne afectează pe toți.

Este timpul să schimbăm radical abordarea la nivelul capitalei regiunii! Să alegem profesioniști onești și neaserviți la cârma administrațiilor publice, care să fie capabili să ofere încredere, să înțeleagă toate domeniile de activitate, să reformeze sistemul și să producă rezultatele mult așteptate. Lideri care să ducă Timișoara acolo unde îi este locul!

Acestea fiind spuse, îi invit pe contracandidații mei, dl. Dominic Fritz și dl. Nicolae Robu la o serie de dezbateri publice, în cadrul cărora fiecare să ne prezentăm viziunea, soluțiile pragmatice și totodată să răspundem întrebărilor.

Precampania a început, iar cetățenii merită să știe cu adevărat pe cine și ce vor vota.

Propun ca aceste dezbateri să înceapă cât mai curând și îi las pe contracandidații mei să aleagă momentul, locul și moderatorii, regulile urmând să fie stabilite de comun acord. Aștept răspunsul celor doi în maxim o săptămână.

Îmi doresc o campanie curată, transparentă și bazată pe competiția de soluții. Pentru timișoreni și pentru Timișoara!  Vom fi capabili să oferim o asemenea șansă Timișoarei?”, a conchis Marian Constantin Vasile, candidatul independent pentru funcția de Primar al Municipiului Timișoara.

După cum am menționat într-un articol anterior, cel mai potrivit pentru Timișoara, este un candidat independent, care are mai multă flexibilitate pentru a aduce idei noi și inovatoare în cadrul administrației locale și sunt adesea percepuți ca fiind mai transparenți și mai responsabili în fața alegătorilor, deoarece nu au loialități politice partizane sau interese de partid care să le influențeze deciziile.

Daniela Florian

Related posts