Comitetul Executiv Naţional al UNPR s-a reunit sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru a marca un an de la înfiinţarea formaţiunii, la lucrări participând şi Dan Diaconescu, precum şi preşedintele CJ Iaşi, Constantin Simirad. Am venit aici să mă asigur că pensia tatălui meu nu va fi micşorată, a spus Dan Diaconescu. În presă apăruseră speculaţii de dimineaţă că Diaconescu ar urma să se înscrie în UNPR.
Dan Diaconescu a fost prezent sâmbătă la Comitetul Executiv al UNPR, ocazie cu care şi-a arătat susţinerea faţă de măsurile propuse de această formaţiune, însă a explicat că nu se pune problema unei „fuziuni” între cele două formaţiuni, „statutul Partidului Poporului” interzicând alianţele.
Conform statutului Partidului Poporului, noi nu avem voie să facem niciun fel de alianţă cu nimeni. Eu nu pot fi decât membru fondator al PP, nici măcar membru oficial sau lider al acestei formaţiuni, altfel legea audio-vizuală mi-ar interzice să mai am propria mea emisiune la televiziune, a spus el.
Diaconescu şi-a explicat însă prezenţa la reuniunea UNPR prin relaţiile bune pe care doreşte să le cultive cu toate partidele parlamentare româneşti. Am participat în ultimul an, de când mi-am lansat intrarea pe scena politică, atât la întruniri sau congrese ale PNŢCD, cât şi ale PSD, acum şi ale UNPR, ceea ce trebuie să recunoaşteţi, pentru un fost puşcăriaş este o onoare şi o perfomanţă să fiu invitat de aceşti distinşi politicieni români„, a spus Diaconescu zâmbind.
Mai mult, el a afirmat că susţine propunerile economice ale UNPR, în special impozitarea averilor mari, care se află şi printre cele 20 de puncte susţinute de Partidul Poporului. Îmi doresc acest lucru şi pentru asta am venit să încerc să-i conving pe toţi parlamentarii din România să facă ceva şi să confişte averile celor îmbogăţiţi peste noapte ilegal, celor care au făcut afaceri cu statul ilegal sau să le suprataxeze într-un anume fel, a spus Diaconescu.
El a mai şi glumit că tatăl său, fost militar, a servit la baza de la Deveselu, unde urmează să fie amplasat scutul antirachetă, şi a primit multe scrisori din partea acestuia, deoarece se temea pentru pensia lui. Diaconescu a spus că un alt motiv pentru care a venit la reuniunea UNPR este de a se asigura că pensia tatălui său nu va scădea.
Omul de televiziune a mai povestit şi un moment în care a avut nevoie de ministrul Apărării Gabriel Oprea, când unul din telespectatorii săi i-au cerut ajutorul, după ce îşi pierduse copilul din vârstă de 20 de ani. Familia avea o dorinţă, de a-l înmormânta într-un cimitir militar din Bucureşti. Fiul era un suporter înfocat al echipei Steaua Bucureşti. Evident că acest lucru era aproape imposibil pentru o familie nevoiaşă, cum se spune, fără vreo apartenenţă directă la regimul militar, a spus Diaconescu.
El a explicat că a adresat această rugăminte a familiei către Oprea, care a rezolvat problema, glumind că s-ar putea înscrie la capitolul „trafic de influenţă”. Am făcut atunci această rugăminte către ministrul apărării, culmea el mi-a şi răspuns la telefon, şi de asemenea a şi rezolvat această problemă, astfel încât familia mi-a şi mulţumit ulterior pentru, să zicem între ghilimele, acest trafic de influenţă pe care l-am făcut şi pentru care mă autodenunţ în această zi, a conchis Diaconescu.
În debutul lucrărilor, după intonarea imnului naţional, preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, şi-a îndemnat colegii să ţină un moment de reculegere pentru militarul român decedat joi în Afganistan, Constantin-Laurenţiu Lixandru.
Vreau să ştiţi că militarii români sunt în teatrul de operaţii din Afganistan fiindcă îşi iubesc ţara, sunt curajoşi, luptă pentru demnitatea acestui neam şi pentru liniştea copiilor noştri împotriva terorismului internaţional, a spus Oprea.
La reuniune participă peste 100 de membri ai partidului, printre care cei 17 vicepreşedinţi, preşedinţii de organizaţii judeţene şi de sector, şefii de departamente, secretarii executivi, precum şi invitaţii Dan Diaconescu şi Constantin Simirad.
La Comitetul Executiv al UNPR a venit şi Dan Diaconescu. El a declarat că a venit să mă asigur că pensia tatălui meu nu va fi micşorată şi că Partidul Poporului nu poate face alianţe cu niciun partid. Reacţia patronului OTV vine după ce în urmă cu câteva zile pe bloguri au apărut informaţii conform cărora Dan Diaconescu s-ar putea alia cu UNPR.
Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu lansa pe blog întrebarea „PP şi UNPR fuzionează?”. Se pare că Partidul Poporului nu a fost împiedicat să se înscrie la Tribunal fără un motiv precis. Şi, în ciuda declaraţiilor lui Dan Diaconescu că nu şi-a făcut o formaţiune politică pentru a o atârna de coada lui Băsescu, s-ar alia acum cu un UNPR năşit chiar de… Aţi ghicit! Traian Băsescu. Am întrebat mai mulţi fruntaşi UNPR, că de la PP nu cunosc, dacă e ceva adevărat. Citez din Eugen Nicolicea: „E foarte posibil!”. Voi ce ziceţi?, îşi îndeamnă Vasilescu cititorii blogului să participe la dezbaterea acestui subiect.