Peste 50.000 de politisti si jandarmi vor participa la activitatile specifice alegerilor parlamentare

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat într-o conferinţă de presă, că la activităţile specifice legate de alegerile parlamentare vor participa peste 50.000 de poliţişti şi jandarmi.

Aceştia vor asigura paza documentelor necesare organizării alegerilor, paza secţiilor de votare, dar şi siguranţa transportului documentelor către birourile electorale judeţene.

Mircea Duşa a precizat că secţiile de votare se vor deschide la ora 7,00 şi se vor închide la ora 21,00.

„Mai este de parcurs o anumită etapă, este de fapt atributul birourilor electorale judeţene să desemneze în perioada imediat următoare preşedinţii şi vicepreşedinţii secţiilor de votare dintr-o listă propusă de prefecţi împreună cu primarii şi imediat ce se încheie procedurile de licitaţie şi achiziţie a formularelor necesare alegerilor, să treacă la tipărirea acestora. Ieri a fost ultimul termen în care BEJ-urile au stabilit ordinea pe buletinele de vot, aşa că deja se pot redacta şi realiza formularele de buletine de vot şi imediat se pot comanda la tipografiile care au câştigat licitaţia sau care au fost selectate pentru încheierea contractelor de tipărire a materialelor pentru alegeri”, a explicat ministrul.

Duşa, a atras atenţia tuturor competitorilor electorali că instituţiile MAI vor fi ferme şi echidistante şi vor aplica legea atunci când constată că a fost încălcată, referindu-se la acţiunile din campania electorală.

„Sper că fiecare instituţie a statului, indiferent de subordonare, de această dată îşi va face datoria în campania electorală şi că această campanie electorală va fi una exemplară din punct de vedere al respectării legii”, a afirmat Duşa.

De asemenea, el a precizat că au fost depistate persoanele care au încălcat legea de la începutul campaniei electorale, prin distrugeri de afişe sau materiale electorale, şi au fost aplicate amenzile prevăzute de lege.

„Nu am avut incidente deosebite în primele zile, de altfel numărul incidentelor a fost destul de mic. Acolo unde am constatat că a fost încălcată legea deja am luat măsuri de sancţionare a persoanelor respective, sigur, este vorba de distrugeri de afişe sau materiale electorale, acele persoane au fost depistate şi li s-au aplicat amenzile prevăzute de lege”, a declarat Mircea Duşa.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.