POLITICĂ / Comisia de administraţie din PDL are ca priorităţi reorganizarea teritorială

Comisia de administraţie din PDL are ca priorităţi discuţii privind reorganizarea teritorială, statutul primarului şi preşedintelui de Consiliu judeţean, dar şi realizarea cadastrului general, a declarat, duminică, vicepreşedintele acestei comisii, senatorul PDL de Suceava Tiberiu Prodan.
Prodan a declarat că prima şedinţă a Comisiei de administraţie din cadrul PDL va avea loc luni şi a precizat că vor fi discutate principalele direcţii de dezvoltare în domeniu.
El a spus că printre priorităţile comisiei se află reorganizarea teritorială, atât în ceea ce priveşte numărul de unităţi administrativ-teritoriale, cât şi numărul de consilieri care vor fi aleşi în diferite tipuri de unităţi administrativ-teritoriale.
Senatorul PDL a mai arătat că va trebui discutat un nou statut al primarului şi un statut al preşedintelui de Consiliu judeţean. El a spus că, de exemplu, ar trebui introdus dreptul primarului de a conduce şedinţele Consiliului local, fără să aibă însă drept de vot.
Totodată, Prodan a mai declarat că o altă problemă importantă care trebuie discutată în cadrul comisiei este cea privind realizarea cadastrului general al României pentru a exista o situaţie clară a terenurilor şi, totodată, iniţierea unei legi privind circulaţia terenurilor în vederea comasării acestora.
Senatorul PDL a subliniat că principalele direcţii pe care această comisie va acţiona au ca scop pregătirea administraţiei din ţară pentru viitorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene în vederea atragerii de fonduri comunitare.
Comisia naţională pentru administraţie, ordine publică, siguranţă naţională, dezvoltare locală şi regională a PDL a fost constituită, vineri, la Sibiu, la întrunire participând circa patru sute de delegaţi, iar preşedintele comisiei a fost ales primarul Aradului, Gheorghe Falcă.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.