POLITICA / Nicolae Robu este mulţumit de deciziile din cadrul USL

Uniunea Social-Liberală şi-a repartizat candidaţii pentru viitoarele alegeri la Consiliile Judeţene. Din cadrul USL, pentru Primăria Timişoara va candida Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş. Robu a declarat că este mulţumit de alegerea liderilor USL.

Nicolae Robu este conştient că principalul adversar în lupta pentru voturile timişorenilor va fi Gheorghe Ciuhandu. Liberalul spune că îl apreciază pe actualul primar, dar crede că poate face mult mai multe decât a făcut Ciuhandu pentru Timişoara. Nominalizarea mea este consecinţa firească a faptului că timişorenii, în majoritatea lor, s-au pronunţat la sondaj că mă vor pe mine ca viitor primar. Eu le mulţumesc pentru încredere, şi le promit solemn că, dacă voi ajunge primar, nu-i voi dezamăgi, aşa cum nici pe alţii nu i-am dezamăgit niciodată. Îl respect pe dl Gheorghe Ciuhandu, dar eu vreau pentru Timişoara mai mult decât a reuşit dânsul să facă, a declarat Nicolae Robu. Senatorul este mulţumit şi de alegerea USL pentru candidatul la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş, deşi nu este vorba de un liberal. Mă bucur că voi face tandem pentru preşedinţia Consiliului Judeţean cu un candidat din partea PSD, pentru că, în acest fel, ambele partide mari ale USL – PNL şi PSD – dar şi PC vor fi mobilizate la maximum şi am convingerea că împreună vom reuşi, a declarat Robu.

 

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.