POLITICĂ / Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, suspendat din PDL

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, arestat pentru luare de mită, a fost suspendat din PDL, unde deţinea funcţia de preşedinte al organizaţiei Cluj-Napoca.

Sub aspect politic, sunt aplicabile dispoziţiile articolului 23 litera c din Statutul Partidului Democrat Liberal coroborate cu articolul 4 alineat 3 din Codul Etic, fiind suspendat de drept din calitatea de membru al PDL Cluj, se precizează într-un comunicat al PDL Cluj. În comunicat se mai spune că de-a lungul celor peste 10 ani, Sorin Apostu a fost unul dintre cei care au contribuit la consolidarea PDL Cluj şi indiferent de ceea se întâmplă în aceste zile rămân proiectele pe care domnia sa le-a realizat pentru municipiul Cluj-Napoca.

Sorin Apostu a primit, în noaptea de joi spre vineri, un mandat de arestare pentru 29 de zile, printr-o sentinţă pronunţată de Curtea de Apel Cluj. El este acuzat de DNA că a luat mită 94.000 de euro în schimbul încheierii unor contracte legate de asigurarea parcului auto şi de salubrizare.

În cursul anilor 2009-2011, în schimbul încheierii unor contracte de asigurare a parcului auto al regiilor subordonate Consiliului Local Cluj, respectiv de salubrizare a oraşului – inculpatul Apostu Sorin, în calitatea sa de primar, a pretins şi primit sume de bani totalizând echivalentul în lei a 94.000 de euro. Pentru a se disimula provenienţa şi scopul banilor obţinuţi din actele de corupţie, între firmele care au primit contractele de la primărie şi cabinetul de avocatură al soţiei primarului au fost încheiate contracte de consultanţă juridică fictive, astfel încât sumele de bani au fost încasate prin cabinetul de avocatură al lui Apostu Monica Undina, învinuită în acelaşi dosar, precizează DNA.

În sarcina lui Sorin Apostu a fost reţinută săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. El fusese reţinut miercuri pentru 24 de ore şi în cursul zilei de joi a fost prezentat instanţei de judecată cu propunerea procurorilor de arestare pentru 29 de zile, propunere pe care judecătorii şi-au însuşit-o.

 

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.