Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, a abordat întâlnirea săptămânală cu jurnaliştii însoţit de lidera femeilor social-democrate, Emilia Milutinovici. Pe lângă evidenţierea propunerii parlamentarului Ilie Sârbu de reducere a TVA-ului la produsele alimentare şi de rectificarea de săptămâna viitoare a bugetului Consiliului Judeţean Timiş la puţin timp după ce a fost votat în plen, liderul PSD a mărturisit că partidul pe care-l reprezintă „funcţionează normal-normal” în judeţ. În acelaşi timp, preşedintele social-democrat doreşte ca la viitoarele alegeri partidul să obţină cel puţin 30 de primării în Timiş şi pentru că, din câte a observat la întâlnirile cu cetăţenii, „lumea este fericită să scape de Ostaficiuc şi Ciuhandu”. În vizitele recente de la Comloşu Mare a aflat de problemele de la Căminul de bătrâni, unde angajaţii nu şi-au mai primit salariile de trei luni, iar la Lenauheim este o situaţie gravă în ceea ce priveşte lipsa canalizării, acutizată de pânza freatică care este prea sus. De sărbătorile pascale, PSD Timiş speră să ofere cel puţin 10000 de pachete copiilor şi familiilor cu probleme deosebite, 5000 în Timişoara şi 5000 în judeţ. În plus, lidera femeilor democrate,Emilia Milutinovici, vrea un concurs de încondeiat ouă şi unul pentru copiii talentaţi proveniţi din satele şi cătunele timişene.
Related posts
-
Reuniunea Anuală a Diplomației Române 2024, organizată sub tema „Acțiunea diplomatică într-o lume instabilă”
Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 24-26 iulie 2024, Reuniunea Anuală a Diplomației Române (RADR 2024),... -
Dezbatere publică cu opt din zece candidați la funcția de primar a Timișoarei
Joi, 6 iunie a.c., la Hotelul NH Timișoara, a avut loc o dezbatere publică de maximă... -
Propunerile candidatului independent Marian Constantin Vasile, pentru domeniul educației și integrării sociale
Echipa candidatului independent Marian Constantin Vasile pentru funcția de primar al Municipiului Timișoara, propune ca prioritate...