Catedrala Episcopală din Gyula, Ungaria,  și-a sărbătorit Hramul

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae,  (6 decembrie), Catedrala Episcopală din Gyula, Ungaria,  și-a sărbătorit Hramul.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, împreună cu clericii Episcopiei, de la Centrul Eparhial, de la Parohia și Așezământul Monahal Românesc din Budapesta și de la celelalte Parohii, din Bihorul Unguresc (Hajdú Bihar), din județele Bichiș (Békés) și Ciongrad (Csongrád) . Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Anastasios” din Deva, condus de prof.  Dorin Kladni.

La manifestare au participat Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta; Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula; Szebellédi Zoltán, vicepreședintele Consiliului Județean Bichiș (Békés); Berthold Netea, vicepreședintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU); Mariana Negreu Vetro, directorul Centrului de Documentare și Informare al AȚRU; Vasile Sucigan, președintele Autoguvernării Românești din Gyula; Elvira Ardelean, primarul localității Otlaca-Pustă, ș.a.

Un grup de elevi de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB), îndrumați de înv. Eva Sabău, au susţinut o mică serbare.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.