Izvorul Tămăduirii este sărbătorit vineri de creştini, sărbătoare din Săptămâna Luminată care ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii.
Din punct de vedere istoric, Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, Sfânta Fecioară Maria, ne aminteşte o minune. Împăratul Leon cel Mare, înainte de urcarea pe tron, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar, la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit un glas care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere.
Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului, prin mila şi lucrarea Maicii Domnului, care i s-a descoperit.
Izvorul menţionat este o preînchipuire care ne arată Izvorul cel viu al mântuirii noastre: pe Maica Domnului. Dincolo de aspectele dogmatice ale lucrării Maicii Domnului în istoria mântuirii neamului omenesc, Izvorul Tămăduirii ne arată puterea sa harică de a înfăptui minuni cu ajutorul lui Dumnezeu, faptul că ea este Maica noastră, a celor care ne încredinţăm ei pentru a-i cere ajutorul, că este Rugătoarea şi Mijlocitoarea noastră înaintea lui Hristos, după cum o numeşte Biserica.