Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș vă invită luni, 19 septembrie 2022, la ora 18:00, la conferința „Cultura tinereții în Hristos”, susținută de părintele Constantin Necula.
Preotul Constantin Necula este o personalitate recunoscută în peisajul cultural românesc, precum și în lumea ortodoxiei, este prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. A susținut sute de conferințe și interviuri, în care a propovăduit iubirea și valorile creștine și a scris cărți care au avut un impact deosebit în rândul cititorilor, cum ar fi „Împăcarea cu tine însuți”, carte scrisă împreună cu părintele Doboș. Apreciat atât în țară, cât și în străinătate, părintele Constantin Necula se adresează tinerilor într-un limbaj modern, accesibil, care atinge sufletul și luminează mintea, mărturisind: „întrebările copiilor sunt cele mai ample cateheze la care sunt provocat”.
„Într-o lume a culturilor paralele și epuizate, deseori, în contra-culturi, redescoperirea filonului creștin poate fi o provocare pozitivă. Mai este tinerețea o provocare sau o simplă obsesie care ne însoțește întreaga viață, un soi de insulă a speranței la care ne întoarcem nostalgici de fiecare dată când ratăm?
Cum construim o cultură în Hristos? Evitând cultura sau convertindu-i energiile la cunoaștere a lumii, la trăirea în Hristos a ethosului gândirii în care trăim?
Nu sunt doar întrebările provocatoare de răspunsuri. Ci viața, viața este o perpetuă provocare. Cum răspunzi, în Hristos Iisus, la goana după fericire fără să uiți că El este Fericirea?
A fi tânăr: adevăr sau provocare. Aceasta este linia de gând a convorbirii de seară” – Constantin Necula.
Conferința „Cultura tinereții în Hristos” se desfășoară în sala de spectacole a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Accesul se va face pe bază de invitații, care vor fi disponibile începând cu 12 septembrie, la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, str. E. Ungureanu, nr. 1 din Timișoara. Locurile sunt limitate.
Conferința „Cultura tinereții în Hristos” va fi transmisă online pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/Cultură-Tradițională-CCAJ-Timiș
Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.