Duminica cea dintâi a postului Învierii Domnului nostru Iisus Hristos poartă, din anul 843, numele de Duminica Ortodoxiei. Sărbătorim, așadar, 1179 de ani de la momentul istoric în care patriarhul Metodie al Constantinopolului a instituit acest praznic, în urma unui sinod local ținut în capitala Imperiului Bizantin, sinod care a restabilit oficial cultul sfintelor icoane.
Întrucât lucrările sinodului s-au încheiat în sâmbăta dinaintea primei duminici a Postului Sfintelor Paști, documentul oficial, numit Synodiconul Ortodoxiei, a fost citit în mod solemn în Duminica întâia a Postului Mare, rămasă în istoria Bisericii cu denumirea de Duminica Ortodoxiei.
Ortodoxia, calea adevărului și a dreptei credințe, este viața în Hristos, cu Hristos și prin Hristos, este „marea realitate spirituală, – scrie profesorul Ioan G. Savin -, care ne leagă cu cerul și, prin el, cu toți acei care, după noi, vor trăi și vor adormi în ea, și cu care ne vor regăsi în sfânta nădejde a vieții viitoare” . Prin urmare, considerăm că nu este greșit a afirma că Duminica Ortodoxiei este hramul Bisericii noastre, „cea una, sfântă, sobornicească și apostolică”, Biserica Sfinților Apostoli și a ucenicilor Domnului nostru Iisus Hristos, a Sfinților Părinți și a mucenicilor care și-au jertfit viața pe altarul credinței, „în toate timpurile și în toate locurile”.
„Ortodocșii, ca structură sufletească, disciplină, educație, credință, trăire și tradiție, aparținem acestei ortodoxii de două milenii – mărturisește profesorul Ioan G. Savin – și nu este nevoie de a o descoperi acum, și a o defini astăzi, și anume în conferințe publice”.
Monahul Nicolae de la Rohia (Nicolae Steinhardt) consideră, la rândul său, că „ortodoxia este cel mai mare dar al poporului român. Credința apostolică în strai ortodox este cea mai potrivită pentru sufletul românesc. Este o bărbăție în ortodoxie dublată de o neprihănire feciorelnică ce ține echilibrul și spiritul creator în toate firile ce s-ar putea naște pe pământ” .
„Credința ortodoxă în strai ortodox” ne-a ajutat să străbatem veacurile marcate, adesea, de stăruitoare și amenințătoare presiuni de deznaționalizare și de schimbare a credinței strămoșești.
Biserica Ortodoxă a fost și a rămas, însă, în istorie drept instituția divino-umană providențială pentru poporul nostru, creatoare de valori bisericești, culturale și morale, de limbă și literatură, de artă și de școală românească, luptătoare, prin preoții, monahii și credincioșii ei, pentru apărarea ființei naționale și pentru unitatea Neamului nostru.
Ca atare, Duminica Ortodoxiei, sărbătoare a credinței noastre, se cuvine a fi cinstită pururea prin rugăciune și viață curată, prin conservarea tezaurului nostru spiritual-cultural și prin pomenirea Sfinților Părinți, a martirilor și a ctitorilor de așezăminte bisericești și laice, a ierarhilor, preoților și credincioșilor, precum și a moșilor și strămoșilor care s-au jertfit pentru apărarea dreptei credințe.
O pildă minunată despre modul în care a fost cinstită Duminica Ortodoxiei, „sărbătoare care reamintește anual triumful dreptei credințe asupra tuturor rătăcirilor ivite în cursul veacurilor”, este consemnată în „Biserica Bănățeană”, organul oficial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timișoarei. Știrea, consemnată la rubrica „Informații” a oficiosului arhidiecezan, evidențiază frumusețea duhovnicească, teologică și culturală, dar și solemnitatea liturgică a manifestărilor organizate la Timișoara și în eparhie la Duminica Ortodoxiei din primăvara anului 1947.
Astfel, la Catedrala mitropolitană a slujit și a cuvântat „despre solemnitatea ortodoxiei” mitropolitul Vasile Lazarescu, răspunsurile liturgice fiind date de Corala Banatului, dirijată de către profesorul Sava Golumba.
Pe lângă manifestarea de la Catedrala mitropolitană, Duminica Ortodoxiei, „depozitara credinței autentice și altitudinea mărturisirii noastre”, a fost cinstită în toate parohiile urbane ale eparhiei. Consilierii eparhiali, protopopii și profesorii de Teologie au susținut conferințe, iar corurile bisericești și laice au împodobit sărbătoarea cu „splendoarea armoniilor corale”.
Astfel, în biserica parohiei Timișoara Iosefin a conferențiat protopopul dr. Traian Coșeriu, consilier referent, iar corul catedral, dirijat de prof. dr. Nicolae Ursu, a dat răspunsurile la sfânta Liturghie.
Prot. dr. Dumitru Belu, profesor la Academia teologică, a vorbit în biserica parohiei Timișoara Elisabetin, răspunsurile liturgice fiind date de corul parohial.
În biserica parohiei Timișoara Fabric a conferențiat diaconul Mihai Gligor, corul „Speranța” onorând sărbătoarea, iar în biserica parohiei Timișoara Mehala a subliniat importanța Duminicii Ortodoxiei preotul Liviu Surlașiu, frumusețea momentului fiind amplificată de corul mixt al parohiei.
La Ronaț a conferențiat preotul Mihai Șora și au cântat „impresionant” elevii cursului profesional de la Intreprinderile electro-mecanice, în vreme ce la parohia Timișoara Viile Fabric a vorbit preotul Nicolae Popescu. Autorul știrii din „Biserica Bănățeană” menționează, de asemenea, că „și în provincie s-au deplasat de la centru conferențiari, serbările comemorative fiind tot atâtea manifestări puternice ale ortodoxiei românești”.
Una din cele mai ample și impresionante manifestări a fost organizată la Lipova, vechi centru episcopal ortodox și mănăstiresc. La sfânta Liturghie oficiată, „în fața unui număr imens de credincioși, precum și după-masa la Vecernie”, a cuvântat preotul dr. Victor Vlăduceanu, consilier cultural, autor al unor lucrări despre istoria Bisericii bănățene. Corul parohiei, corul elevilor de la școala primară și corul liceului au sporit frumusețea sărbătorii. Manifestarea s-a încheiat cu o „impozantă procesiune” pe străzile orașului, la care au participat reprezentanți ai autorităților locale și ai armatei, elevii, profesorii și țăranii îmbrăcați în costume naționale.
La Buziaș, la Ciacova și la Sânnicolau Mare au conferențiat prot. dr. Ioan Petreuță, rectorul Academiei teologice, diaconul profesor dr. Teodor Savu și preotul Constantin Comșulea de la parohia Timișoara Iosefin.
Admirabilă și ziditoare pildă de cinstire a Duminicii Ortodoxiei consemnează publicația eparhială „Biserica Bănățeană”, în anul 1947, când țara noastră intra, încet, sub stindardul roșu al ateismului și al asprei prigoane împotriva credinței dreptmăritoare și a slujitorilor ei, ierarhi, preoți, monahi și credincioși deopotrivă.
Vremurile potrivnice Bisericii noastre au rămas doar în lada de gunoi a istoriei, iar ortodoxia sfântă și mântuitoare, dreapta credință, dreapta făptuire, dreapta socoteală, dreapta judecată și dreapta cinstire o retrăim, iată, așa cum a fost trăită, explicată și interpretată de către Sfinții Părinți, în soboarele ecumenice și în tratatele de Teologie.
Ortodoxia noastră a străbătut mileniile pentru că valorile ei sunt hristice. Ea nu este minciună, ci adevăr, nu este ură, ci iubire, nu este mândrie, ci smerenie, nu este viața trăită în lux, ci viața trăită în cumpătare, nu este zgârcenie, ci milostenie, nu propovăduiește ura și războiul, ci dragostea și pacea. De aceea, misiunea noastră de creștini ortodocși este de a ne lăsa pătrunși de mesajul evanghelic și, „cu virtutea pe păcat călcând”, să devenim „făptură nouă, zidită după chipul lui Dumnezeu”, așa încât credința pe care o mărturisim să devină cerul înstelat al sufletului nostru, leagănul viețuirii în Hristos, bucuria și nădejdea vieții, „comoara cea bună ce ni s-a încredințat să o păzim, cu ajutorul Sfântului Duh, care sălășluiește întru noi” (II Timotei 1, 14).
Pr. dr. Ionel Popescu
