Te afli aici: Acasa » Religie » Părintele Arsenie Boca cinstit la parohia Timișoara Iosefin

Părintele Arsenie Boca cinstit la parohia Timișoara Iosefin

Părintele Arsenie Boca cinstit la parohia Timișoara Iosefin

 

Părintele Arsenie, „sfântul Ardealului “, se bucură de o cinstire deosebită din partea preoților și a credincioșilor  parohiei Timișoara Iosefin. În ultimii douăzeci de ani, preoții parohiei noastre au organizat, de altfel, în fiecare an, câte două sau trei pelerinaje la mănăstirea Prislop, uneori și cu trei autocare. Trei ani la rând a fost organizat pelerinajul intitulat „Pe urmele părintelui Arsenie”, pe traseul Timișoara- Vața de Sus, localitatea natală a părintelui; Timișoara – mănăstirea Sâmbăta de Sus și ultimul de la Timișoara la Drăgănescu, parohie situată nu departe de București, a cărei biserică a pictat-o.
Anul acesta, o sută de credincioși ai parohiei noastre, însoțiți de preoții Eugen Babescu și Emanuil Petrulescu, s-au deplasat la mănăstirea Prislop, au participat la sfânta Liturghie și la parastasul oficiat pentru părintele Arsenie.
La întoarcerea acasă, ne-am întâlnit în biserica parohială, împreună cu alți credincioși și am oficiat parastasul pentru părintele Arsenie, așa cum procedăm de mulți ani, rugându-l pe Tatăl ceresc să-i așeze sufletul în cetele monahilor iubitori de Hristos din ceruri.
Format din punct de vedere teologic și duhovnicesc la Institutul teologic de la Sibiu, la mănăstirea Sâmbăta de Sus și la Muntele Athos, părintele este inițiatorul unei mișcări spirituale de mare amploare, care a cuprins întreg Ardealul și a transformat mănăstirea de la poalele Munților Făgăraș într-o cetate națională de spiritualitate creștin-ortodoxă.
Predicator cu har și cu dar, duhovnic luminat, cunoscător ca nimeni altul al Sfintelor Scripturi și al scrierilor Părinților Sfinți, traducător al acestora și pictor, părintele Arsenie era căutat cu ardoare de preoți, monahi și credincioși, pentru că toți vedeau și simțeau că el este „omul lui Dumnezeu “. Părintele avea o vorbă bună și un sfat duhovnicesc pentru fiecare și chiar dacă uneori îi  mustra pe unii, nimeni nu se supăra, știind că avea dreptate. Arestat, amenințat, batjocorit, bătut, înfometat, el le-a răbdat pe toate, cu credință și i-a iertat pe asupritorii săi.
Astăzi, datorită părintelui Arsenie, mănăstirea Prislop a devenit unul din cele mai importante locuri de pelerinaj ale Bisericii noastre, spre care credincioșii se îndreaptă nu doar la hramuri, ci în fiecare zi. De ce? Pentru că nu puțini din cei ce s-au rugat în biserica mănăstirii și la crucea care-i străjuiește mormântul, au avut parte de mângâiere sufletească și de tămăduire, au trăit bucurii duhovnicești deosebite și au simțit că rugăciunile lor au fost ascultate.
Așadar, părintele Arsenie Boca a fost și rămâne în istoria Bisericii și a vieții monahale ca un slujitor de vocație, un mărturisitor al dreptei credințe în vremuri de prigoană și de grea încercare pentru creștini, un sfeșnic de lumină, călăuzitor pe cărarea noastră spre Împărăția lui Dumnezeu.

Preot Dr. Ionel Popescu

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus