La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, biserica Parohiei Timișoara-Iosefin a îmbrăcat haine de sărbătoare, cinstindu-o, prin rugăciune, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea sfântului lăcaș. Programul liturgic a debutat în ajunul sărbătorii cu săvârșirea slujbei Vecerniei unită cu Litia, la finalul căreia, potrivit tradiției locului, soborul slujitor și credincioșii au înconjurat biserica, în armonia cântărilor bisericești.
„În toamna anului 1931, când a fost săvârșită slujba de sfințire a locului și de punere a pietrei de temelie pentru construirea bisericii din cartierul Iosefin sau Principele Carol, și la 08 septembrie 1936, când noul lăcaș de cult a fost târnosit, preotul ctitor Ioan Imbroane și credincioșii parohiei au hotărât ca hramul acesteia să fie sărbătoarea „Nașterea Maicii Domnului”. Dacă, la 17 aprilie 1921, prin purtarea de grijă a Părintelui ceresc, a luat naștere parohia Timișoara Principele Carol/Iosefin și a fost construită biserica parohială (între anii 1931-1936), odrăslind astfel ortodoxia românească într-un cartier preponderent german al Timișoarei, se cuvenea ca cele două înfăptuiri să fie așezate sub omoforul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, prin care s-a făcut începutul mântuirii noastre și a cărei Naștere o preamărim la 8 septembrie”, a spus părintele paroh Ionel Popescu.
În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, de un sobor de preoți și diaconi, sub protia părintelui paroh Ionel Popescu. După Rugăciunea Amvonului s-au binecuvântat prinoasele aduse de credincioși, oficiindu-se, totodată, și Slujba Parastasului întru pomenirea ctitorilor şi preoţilor slujitori ai bisericii din cartierul timişorean Iosefin. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Doina Banatului” al parohiei, condus de prof. Florin Nicolae Șincari. La slujbă a participat și comunitatea confraților timișoreni cu deficiențe de auz și vorbire, aparținătoare parohiei și singura din Vestul țării, căreia i s-a transpus Sfânta Liturghie prin mimică, gesticulație și dactileme, de părintele Eugen Bendariu.
La finalul sinaxei euharistice, Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură, reliefând aspecte importante din viața Maicii Domnului și a părinților acesteia: Ioachim și Ana. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a acordat, în semn de prețuire și părintească dragoste, distincția de iconom stavrofor preotului Eugen Bendariu, pentru frumoasa slujire clericală de 40 de ani în slujba Bisericii.
Sărbătoarea a fost întregită cu două lansări de carte: Iosefinul ortodox. Contribuții monografice, Ediție a II-a, revizuită și completată (autor pr. Ionel Popescu) – prezentată de conf. univ. dr. Ioan David și Credință, cultură și vrednicie în slujirea Altarului bănățean – volum omagial dedicat pr. dr. Ionel Popescu – prezentat de pr. dr. Daniel Alic. La final, au fost transmise cuvinte de felicitare părintelui Ionel Popescu, care, anul acesta, a împlinit 40 de ani de activitate în slujba Bisericii Ortodoxe și 20 de ani de activitate pastorală în parohia timișoreană.
Conf. univ. CS II, dr. Ioan David și-a început pledoaria despre munca și efortul despus de preot-vicar dr. Ionel Popescu, rostind câteva versuri argheziene: Carte frumoasă, cinste cui te-a scris /Încet gândită, gingaș cumpănită; /Ești ca o floare, anume înflorită/Mâinile mele, care te-au deschis.
Îl regăsim, prin aceste superbe versuri, pe Tudor Arghezi, cel care înalță, ca nimeni altul, un elogiu creatorului de cuvânt tipărit, operei lui literare ori științifice, deopotrivă, cititorului.
Onorat auditoriu, sunt nevoit să fac o mărturisire, nu spre lauda mea, ci pentru a vă convinge de adevărul cuvintelor mele. Îmi desfășor activitatea de buni ani în cadrul Academiei Române, Filiala Timișoara, în calitate de cercetător științific. Mi-au trecut prin mâini multe lucrări tipărite, am cotrobăit (iertați-mi termenul neacademic) prin biblioteci și arhive, dar rar mi-a fost dat, în ultima vreme, să-mi „cadă” în mână o lucrare editorială atât de complexă și minuțios elaborată. Este vorba de Iosefinul ortodox. Contribuții monografice (Ediția a doua, revăzută și întregită), semnată de cărturarul neostenit, omul de spirit și de cultură, cercetătorul științific, scriitorul și publicistul preot dr. Ionel Popescu, vicar eparhial la Arhiepiscopia Timișoara și preot paroh la Parohia Timișoara Iosefin.
Evident, în urma acestei afirmații, sunt dator cu argumente. Dacă le-aș înșira, aici, pe toate, ar trebui să vă rețin ore îndelungate. Cer, așadar, îngăduința Domniilor Voastre, posibililor cititori de mâine ai acestei cărți, să mă opresc doar la câteva aprecieri din cele multe pe care aș putea să le aduc în atenția Dumneavoastră, cu deplină responsabilitate.
În primul rând, volumul fiind o monografie, este de remarcat caracterul profund documentar al cărții pentru a cărei realizare, autorul a consultat trei categorii de surse arhivistice, 20 de periodice, 31 de lucrări de specialitate și alte 54 de scrieri cu caracter general, acestea găsindu-se, în parte, în cele 585 de referințe bibliografice. Astfel, se și explică bogăția de informații prezente în volum, evoluția acestora în spațiu și timp, începând cu momentul înființării parohiei și aducerea ei până în zilele noastre.
Este, de aseme nea, de salutat ideea autorului de a aloca, în cuprinsul volumului, un capitol special destinat preoților și diaconilor, celor 23 de apostoli ai Bisericii Ortodoxe Românești, care s-au ostenit în parohie o lungă sau mai scurtă perioadă de timp, inclusiv celor care și astăzi slujesc în Casa Domnului din Parohia Iosefin, aflată în necuprinsul Împărăției Cerului. Fără a minimaliza importanța unuia sau altuia, toți laolaltă și în parte și-au dovedit priceperea și iscusința în actul preoției, rețin, în acest context, câteva nume de referință, care nu vor pieri nicicând din pantheonul Bisericii Ortodoxe Române: preotul Ioan Imbroane, primul paroh al Iosefinului ortodox, cu o generoasă activitate duhovnicească, dar și una filantropică de netăgăduit; preotul Ioan Olariu, 57 de ani de preoție, din care 33 la Parohia Timișoara Iosefin, fondatorul și primul redactor-șef al publicației „Învierea” a Arhiepiscopiei Timișoara și apoi un statornic redactor, a publicat, în coloanele periodicului, zeci și zeci de articole, problematica principală fiind cea teologică; preotul dr. Ionel Popescu, cel care, în cei douăzeci de ani împliniți de cârmuire, a schimbat „fața” parohiei, acestui minunat așezământ bisericesc, de numele căruia se leagă astăzi nenumărate și însemnate împliniri, printre acestea numărându-se existența Fundației „Ioan Olariu” și „Aleea personalităților”, aflată pe lângă trotuarul ce face legătura între lăcașul de cult și casa parohială, pe care părintele Mitropolit al Banatului, Ioan Selejan, o definește „cărarea recunoștinței”, iar pe cei care străjuiesc această cale sacră, „făclieri ai acestei parohii, care acum rotunjesc un secol de la temeluire”. Îi regăsim aici pe Ioan Imbroane, ctitorul bisericii, Emanuil Ungurianu, ctitorul parohiei, Victor Vlad, arhitectul lăcașului de cult, Iacob Marian, primul ctitor, cel care a pus întâia dată problema înființării unei parohii și a unei școli confesionale românești în cartierul Iosefin, dr. Ioachim Miloia, slujitor al artei care a contribuit la extinderea ansamblului pictural din biserică, academicianul Sabin Drăgoi, personalitate remarcabilă a vieții muzicale din România, dirijor și mentor al corului parohial „Doina Banatului” și Anastase Demian, cel care a pictat o parte însemnată din lăcașul de cult. Un cuvânt aparte, autorul cărții îl dăruiește diaconului-profesor Teodor V. Damșa, cel care a cunoscut regimul inuman al închisorilor comuniste și „principiile” școlii de „reeducare”. Cu toate chinurile îndurate, diaconul Damșa nu s-a lepădat nici măcar pentru o clipă de Biserică, rămânându-i fiu credincios până la apusul vieții.
Este, totodată, interesantă și inedită tehnica de elaborare a volumului, autorul, preotul dr. Ionel Popescu, pentru a pune în valoare întregul ansamblu bisericesc, folosește o tehnică ce aparține cinematografiei: prim-planuri și secvențe. La început ne prezintă un panoramic (vă recomand, în acest sens, să citiți capitolul Înființarea parohiei ortodoxe române Timișoara Iosefin, p. 13-22), înglobând câteva cadre importante, apoi vine cu obiectivul imaginar al aparatului de filmat și zăbovește asupra unor „secvențe”, familiarizându-ne cu capela și casa parohială, pictura, corul parohial „Doina Banatului”, clopotele, tipografia și biblioteca, demisolul lăcașului de cult, cantina socială, comunitatea credincioșilor cu deficiențe de auz și vorbire, cu întreaga activitate filantropică și de cult. Semnatarul volumului, apelând la aceeași tehnică, se oprește, apoi, prin același imaginar, cu „obiectivul de filmat” asupra momentului Decembrie 1989 – credincioșii aparținând parohiei au fost, deopotrivă, martori oculari și participanți activi la eveniment. Prețuirea și recunoștința Parohiei Ortodoxe Române din Timișoara – Iosefin față de eroii martiri s-au concretizat prin înălțarea a două troițe în fața bisericii, prin „fântâna plângătoare” din clopotniță, tricolorul care împodobește strana din partea stângă a lăcașului de cult, dar mai cu seamă prin pomenirea lor la ieșirea cu Sfintele Daruri.
În cele din urmă, același „obiectiv” imaginar întâlnește în cale două capitole extrem de importante ce aduc un plus de valoare monografiei: fotodocument și iconografie, însumând o seamă de manuscrise ce țin de trecutul și prezentul bisericii, semnate de personalități marcante ale vieții culturale și duhovnicești și nu puține fotografii inedite ce evidențiază „foaia de parcurs” a acestei oaze de spiritualitate, pace și liniște sufletească. Practic, prin această metodă de cercetare și expunere, Biserica Ortodoxă Română din Iosefinul timișorean se prezintă cititorilor fără ascunzișuri în întreaga sa splendoare de la începuturi și până în prezent.
Elaborată cu prilejul Centenarului Bisericii – s-au împlinit o sută de ani de existență – și dăruită, deopotrivă, credincioșilor parohiei și cititorilor de pretutindeni, socot că lucrarea Iosefinul ortodox. Contribuții monografice (Ediția a doua, revăzută și întregită), îmbracă forma unui diamant, pe care autorul, preotul dr. Ionel Popescu, l-a șlefuit, în timp, cu pricepere și dăruire, pe toate părțile posibile. Este și va rămâne o lucrare valoroasă, un util instrument de lucru pentru cercetătorul de mâine preocupat de ceea ce s-a întâmplat astăzi. Dacă ar exista recompensa felicitării cu eșarfă i-aș dărui-o semnatarului acestei cărți fără strop de reținere. Și pentru că nu există o astfel de posibilitate, nu-mi rămâne decât să-mi înclin respectuos fruntea în fața autorului, pentru efortul imens depus în zămislirea acestui excepțional document editorial, ce va dăinui peste vremi și vremuri.
O fac dintr-un nemărginit respect și prețuire pentru că, în activitatea pe care o desfășor știu foarte bine, ce presupune documentarea și elaborarea unei lucrări științifice, acest demers se cuantifică printr-un sacrificiu imens și un efort pe aceeași măsură, care, împreună, și în cele din urmă, se metamorfozează într-un enorm consum de energie creatoare.
Se spune despre cărți, evident, mă refer la cele trudite, nu la partea de maculatură existentă pe piața editorială, că ele reprezintă averea de preț a omenirii și, în același timp, moștenirea de drept a generațiilor viitoare.
Și dacă rămânem tot la conceptul de valoare al cărților, este de reținut, în acest context, și punctul de vedere al lui Andrei Pleșu, expus într-un generos eseu: „Cărțile sunt felul oamenilor de a avea aripi de îngeri”. Privesc în jur și parcă văd cum cartea Iosefinul ortodox. Contribuții monografice, ediția a doua, semnată de preot dr. Ionel Popescu, și-a înălțat zborul spre nemurire.
Dacă mi-am început pledoaria cu un elogiu adus cărții de către Tudor Arghezi, prin poezia Carte frumoasă… Cinste cu te-a scris, doresc să închei, în același spirit arghezian, închinat înscrisurilor: „Ești ca o vioară, singură ce cântă/ Iubirea toată pe un fir de păr./ Și paginile tale, adevăr,/ S-au tipărit cu litera cea sfântă.”
Și această excepțională carte monografică despre care mi-ați îngăduit să vorbesc astăzi, în această zi de măreață sărbătoare, este scrisă cu „litera cea sfântă”, a încheiat conf. univ. CS II, dr. Ioan David.
Preot prof. dr. Daniel Alic, de la Parohia „Sfântul Ilie” Timișoara-Fabric, a vorbit despre volumul omagial „Credință, cultură și vrednicie în slujirea Altarului bănățean”, dedicat pr. dr. Ionel Popescu: „Este o lucrare frumoasă și un prinos de cinstire pe care cei mulți o aduc pentru părintele vicar și pentru activitatea frumoasă pe care a desfășurat-o în biserică. Cartea a apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, la inițiativa unor oameni de cultură din Timișoara, strâns uniți în jurul domnului academician Ion Păun Otiman. S-a dorit de la început a fi, așa cum am spus, un prinos de recunoștință al oamenilor de unde a slujit preotul Ionel Popescu pentru activitatea domniei sale, desfășurată timp de 40 de ani. Preotul Ionel Popescu a rectitorit într-un mod frumos comunitatea de aici în cei 20 de ani de slujire în Parohia Iosefin și tot ceea ce ține de înfrumusețarea bisericii. De aceea, l-am putea numi, fără laudă exagerată, un al doilea mare ctitor al Bisericii Nașterii Maicii Domnului din cartierul Iosefin al Timișoarei. Toate acestea le-au avut în vedere cei care au contribuit la volumul de față. Sunt 33 de evocări, pentru că volumul respectă rigoarea și structura unui volum omagial, și 30 de studii”. Preotul prof. dr. Daniel Alic a citat din „Cuvânt înainte”, semnat de ÎPS Ioan al Banatului: „Ceea ce trebuie remarcat în mod deosebit la părintele dr. Ionel Popescu este capacitatea de a fi slujitor în toate aspectele activității sale. Ca preot a reușit să zidească suflete și să le așeze pe calea mântuirii. Ca profesor a avut o prestanță didactică ce a rămas vie în amintirile ucenicilor teologi. Ca iubitor al scrisului teologic a publicat numeroase cărți și studii de teologie și istorie bisericească. Ca formator de conștiințe culturale a organizat și condus asociații de profil educațional și filantropic, a participat la emisiuni și conferințe pe teme religioase în țară și străinătate. Iar ca administrator al patrimoniului bisericesc a reușit să edifice și să restaureze așezămintele care i-au fost încredințate spre chivernisire”.