Sâmbătă, 12 noiembrie 2022, în cimitirul timișorean din Calea Șagului a avut loc slujba de pomenire a fostului președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Pavel Glăvan, de la a cărui plecare la Domnul s-a împlinit un an.
La momentul comemorativ organizat de familie au participat rudenii, prieteni și membri ai filialei timișorene „Valeriu Braniște” a UZPR. După îndătinata slujbă de pomenire, oficiată de preotul Ionel Popescu, a fost evocată personalitatea celui comemorat , unul din cei mai cunoscuți și apreciați ziariști bănățeni , dar și o voce inconfundabilă a Radioului național. Astfel, preotul Ionel Popescu, a subliniat că Doru Glăvan a însemnat mult pentru noi , atât ca prieten, om de suflet și de cuvânt, cât și ca slujitor al celei de-a patra puteri: presa scrisă și vorbită.
Înzestrat de Tatăl ceresc cu multe calități, deschis, zâmbitor,comunicativ și plin de energie, regretatul nostru prieten era bun la suflet, mereu pregătit să ajute, fapt pentru care rămâne în amintirea noastră ca un om deosebit. Crescut și educat în spiritul credinței noastre dreptmăritoare, Doru Glăvan a participat, din fragedă copilărie, la Sfânta Liturghie în biserica „Nașterea Maicii Domnului” a parohiei Timișoara Iosefin, unde a făcut parte din grupul de copii care citeau Apostolul.
Domnul conf. univ. dr. Ioan David, președintele filialei locale a UZPR, a evidențiat, la rândul său, câteva aspecte care definesc personalitatea lui Doru Dinu Pavel Glăvan. Gazetar de excepție și condei de talent, Doru Glăvan a fost o voce unică în Radioul României, dăruit cu trup și suflet misiunii sale. Una din marile sale calități – spunea dl David – a fost impresionanta sa putere de muncă. Spre pildă, Doru Glăvan a muncit din greu pentru a ctitori UZPR și a primi din partea Academiei Române atestarea că această uniune este o instituție de creație și de utilitate publică. De aceea, menționează vorbitorul, Doru Dinu Pavel Glăvan poate fi socotit un „apostol al presei românești”. Adăugăm la toate acestea și dăruirea cu care regretatul om de presă, născut și format pe plaiurile Banatului, a susținut includerea în programul Radioului din Reșița a unor emisiuni bisericești, dar și transmiterea Sfintei Liturghii, a manifestărilor și evenimentelor eparhiale, atât din Banatul românesc cât și din cel sârbesc.
Comemorând un an de la plecarea sa „de pe pământ la cer și din moarte la viață” , rugăm pe Tatăl ceresc să-i așeze sufletul în cetele drepților!
Veșnica lui pomenire, din neam în neam!
Pr. Ionel Popescu