Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, cincizeci de credincioși de la Parohia Timișoara Iosefin, însoțiți de preotul Eugen Babescu, au participat la pelerinajul efectuat, sâmbătă, 16 martie, la mănăstirile Crișan și Izbuc.
Plecarea în această călătorie spirituală a avut loc din fața bisericii parohiale „Nașterea Maicii Domnului“, după rostirea rugăciunilor de dimineață și a rugăciunii de binecuvântare pentru călătorie.
Pe traseul către cele două mănăstiri, pelerinilor le-a fost prezentată viața Sfinților Xenofont, a soției sale, Maria și a fiilor lor, Arcadie și Ioan, pe care Biserica noastră îi prăznuiește la data de 26 ianuarie. Viața pe care ei și-au jertfit-o pentru Hristos și Evanghelia Sa, a fost , în același timp, un bun prilej de a înțelege misiunea pe care și-au ales-o monahii și monahiile din sfintele noastre mănăstiri. De asemenea, au fost citite pasaje din Sfânta Scriptură și au fost intonate pricesne.
Scăldați de razele binecuvântate ale soarelui și impresionați de frumusețea munților Apuseni, pelerinii timișoreni au poposit la Mănăstirea Crișan, unde au pășit în incinta mănăstirii Crișan, tocmai în momentul săvârșirii sfintei Liturghii, urmată de slujba Parastasului, la care au fost pomeniți și martirii transilvăneni, Horia, Cloșca și Crișan.
Cu sufletele înmiresmate de frumusețea cântărilor liturgice și de liniștea așezământului monahal, ne documentăm puțin asupra istoricului mănăstirii. Aflăm, așadar, că aceasta a fost numită, în secolele trecute, „Mănăstirea Vaca”, după numele satului în care s-a născut căpitanul Gheorghe Crișan, unul din cei trei eroi ai răscoalei țărănești din anul 1784.
Acest așezământ monahal ortodox a fost ctitorit în cea de a doua jumătate a secolului al XVI-lea, prin dragostea și jertfele românilor ortodocși din satele „Vaca”, azi Crișan și Ribița. Începutul vieții monahale în Țara Zarandului poate fi legat de existența pe lângă biserica din Ribița a unui centru monahal încă din secolul al XV-lea, fapt dovedit de conținutul pisaniei bisericii din Ribița, unde este pomenită și „o mănăstire”. Mănăstirea Crișan a fost construită la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, din dorința și cu sprijinul localnicilor, dar și cu ajutorul financiar primit din partea unor domni ai Țării Românești, între care Mihai Viteazul, ctitor al mai multor biserici și mănăstiri în Transilvania și cu purtarea de grijă a Mănăstirii Prislop, din Țara Hațegului. Mănăstirea Crișan datează de pe la anul 1450, fiind singura mănăstire din Țara Zarandului cu atestare documentară care a dăinuit cel mai mult în timp.
La orele amiezii, grupul de pelerini a plecat spre Mănăstirea Izbuc, pe drumul ce leagă Deva de Oradea, prilej nimerit de a admira frumusețea Munților Apuseni și satele moților, încărcate de istorie și spiritualitate. În fața liceului din Brad, preotul însoțitor le-a vorbit credincioșilor despre părintele Arsenie Boca de la Prislop, care a fost elevul acestei școli și pe care foștii săi colegi îl numeau „Sfântul”.
Ajunși în fața Mănăstirii Izbuc, am putut admira un adevărat colț de rai. Biserica mică a mănăstirii, astăzi având statutul de muzeu, conține numeroase icoane vechi și obiecte bisericești de o valoare spirituală inestimabilă.
Mănăstirea Izbuc, numită în vechime „La Călugări”, este un lăcaș străvechi, în care au viețuit, potrivit tradiției locale, monahi iubitori de isihie. După anul 1772, la Izbuc au venit 2 călugări de la mănăstirea Prislop, jud. Hunedoara, dar după anul 1800 nu se mai știe nimic despre așezământul monahal, până în anul 1920, când viața monahală a fost reluată și continuată, fără întrerupere, până astăzi. Numele de Izbuc se pare că vine de la izvorul aflat în incintă, care izbucnește din când în când. Mănăstirea actuală există din anul 1930. În anul 1947, a fost atacată de bandiții care au luat viața monahilor, doar unul a reușit să fugă și să se ascundă în pădure. Viața monahală a fost întreținută până în 1954 de un singur călugăr. În acest an vine aici Ieromonahul Ioanichie Popescu și, prin osârdia acestuia și purtarea de grijă a episcopului doctor Vasile Coman, mănăstirea s-a dezvoltat mult, ajungând să aibă trei lăcașuri de închinare și mai multe corpuri de clădiri pentru chilii și administrație, construite în anii 1985 și 1987. Prima biserică din zid a fost construită în 1930, cu ajutorul obștii mănăstirii, ctitorul ei fiind Arhimandritul Atanasie Popescu.
Noua și impunătoarea biserică a mănăstirii Izbuc fost târnosită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu alți membri ai Sfântului Sinod. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserică ne-a mângâiat sufletește, întărindu-ne în credință.
La vremea Vecerniei, ne-am întors la Timișoara, cu sufletele pline de bucurie duhovnicească, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru toate.
pr. Eugen Babescu
