Te afli aici: Acasa » Religie » Taina Sfintei Spovedanii

Taina Sfintei Spovedanii

O cunoaştem din predanii
Cât de mare rol anume
Are pentru-ntreaga lume.Pentru ea Mântuitorul
A vorbit la-ntreg poporul,
Că nu este mântuire
Fără de mărturisire.
Pentru că Hristos ne-nvaţă,
Sfinţii Apostoli dau povaţă
Să ne spovedim mereu
Slugilor lui Dumnezeu.

Pentru taina pocăinţii
Au grăit de-asemeni sfinţii;
Ei canoane au fixat
Să ne spovedim curat.

Şi Biserica ne cheamă
Şi ne-nvaţă ca o mamă,
Noi cu multă umilinţă
Să venim la pocăinţă.

Pocăinţa-i taină mare,
Dată pentru fiecare,
Pentru drept şi păcătos
Care crede în Hristos.

Pentru tânăr şi bătrân,
Pentru slugă şi stăpân,
Pentru cel de la amvon,
Pentru cel ce stă pe tron,

Pentru turmă şi păstori,
Pentru cei din închisori,
Pentru cel ce zace-n pat,
Pentru tot cel botezat.

Şi precum ne-nvaţă Crezul,
Spovedania-i botezul
Care spală, care curmă,
Tot păcatul, fără urmă.

De voiţi mai mult să ştiţi,
În Scriptură să citiţi.
Veţi găsi exemple multe,
De-ar fi cine să le-asculte.

Oare, frate, n-ai văzut
Pe David când a căzut,
Cum s-a spovedit curat
Lui Natan ce l-a mustrat?

Chiar şi Petru râvnitorul
Şi-a trădat Mântuitorul,
Ba şi-n public s-a jurat:
«Nu-L cunosc, cu-adevărat!».

Iar când Domnul l-a privit,
Petru jalnic s-a căit
Şi a plâns în toată viaţa,
Umezindu-şi zilnic faţa.

Apoi Pavel, tot la fel,
Nu a plâns destul şi el?
Că pe mulţi creştini lega
Şi la templu îi ducea.

Şi câţi sfinţi şi cuvioşi
N-au ieşit din păcătoşi,
Care-au plâns şi-au suspinat
Pentru orişice păcat?

Tot mereu părinţii noştri
Şi părinţii dragi ai voştri
Post de post se spovedeau
Şi mereu se-mpărtăşeau.

Ei nu amânau cu anii
Taina Sfintei Spovedanii,
Ci făceau cu pregătire
Sfânta lor mărturisire.

Şi n-aveau atunci ca noi
Viaţă bună, fără nevoi,
N-aveau cărţi de rugăciune,
Nici biserici mari şi bune.

N-aveau preoţi mulţi în sate,
Dar vezi, nici aşa păcate;
Nu cântau ca noi frumos,
Ci trăiau după Hristos.

Nu spuneau din gură multe,
Ci doreau mai mult s-asculte
Orice vorbă, orice sfat
Le primeau cu-adevărat

Şi posteau în orice post,
Nu ziceau că n-are rost,
Ci mâncau ce-aveau pe masa
Şi simţeau pe Domnu-n casă

Astăzi însă, fraţii mei,
Ne-am făcut cu toţii răi;
Nu voim să mai postim,
Nici să ne mărturisim.

În sfintele sărbători
Mulţi lucreaz-adeseori,
Se sfădesc, se bat, înjură,
Nu se iartă, zac în ură.

Legea sfântă toţi o strică,
De Hristos nu mai au frică,
Nici de moarte nu au teamă,
Nici pe preoţi nu-i mai cheamă.

Nu vor nici să se cunune,
Să petreacă-n fapte bune,
Nici copii nu vor să nască,
Oameni buni din ei să crească.

Deci această lume rea
Oare cum ar mai putea
Să se spele de păcate
La duhovnicii din sate?

Când şi-aceia îi întreabă
Două vorbe-aşa în grabă
Şi-ntr-o clipă îi dezleagă
Ce-au făcut o viaţă-ntreagă.

Ei nu ştiu de pravilă
Şi nu pun nici stavilă,
Nu respectă nici canoane,
Vai de oile sărmane!

Vai de turmă si de oi!
Vai de creştinii de-apoi!
Sunt bolnavi de patimi grele
Însă nu plâng pentru ele.

Nu mai vezi creştin acum
Să caute duhovnic bun.
Să-l întrebe după carte
De păcatele de moarte.

Să-l întrebe de posteşte,
De se roagă, de citeşte,
Pe copii de-i creşte bine,
La Biserică de vine,

Să-l întrebe de nu-njură,
De nu bate, de nu fură,
De nu zace-n preacurvii
Şi-n ucideri de copii.

Să-l întrebe chiar de toate
Şi de gânduri de se poate,
Şi să-i dea canon apoi
Cum era cândva la noi.

Tineretul mai ales
A ajuns de ne-nţeles,
Nu mai vrea pe Dumnezeu,
Umblă azi de capul său.

Nu vrea tată, nu vrea mamă,
N-are jenă, n-are teamă,
Nu vrea lege, nici tradiţii,
Este plin de mari ambiţii.

Nu se-mpacă cu credinţa,
Toţi refuză umilinţa,
În biserici văd muzeu,
Iar de preoţi râd mereu.

Când răsună clopotul
Îi apucă hohotul
Şi în zi de sărbătoare
Ei aleargă la plimbare,

Iar Duminica când vine
Nu vezi unul să se-nchine.
Te întrebi atunci de ei:
«Sunt creştini ori sunt atei?».

Câţi din ei ar mai dori,
Doamne, a se spovedi?
Nu mai vezi copii cuminţi
Care-ascultă de părinţi.

Dar se cade ca să ştim
Cum să ne mărturisim,
Cum să spunem, cum să stăm,
Ca iertare să luăm.

Mulţi zic azi că li-i ruşine,
De aceea tac mai bine.
Cum să-şi spună ei păcatul
Să-i audă întreg satul?

Dar tu nu te ruşina
Când îţi spui greşeala ta.
Pentru că atunci, creştine,
Când greşeşti, nu ai ruşine?

Sfinţii plâng când tu greşeşti,
Demonii, când te căieşti,
De aceea, prin ruşine,
Diavolu-i legat de tine.

Rabdă aici ruşinea toată,
Să n-o rabzi la Judecată,
Când va fi cu mult mai greu,
În faţa lui Dumnezeu.

Jena din mărturisire
E canon de ispăşire,
Iar părintele-i legat
Să nu spună-al tău păcat.

Alţii spun că ar veni,
Dar n-au vreme nici o zi.
Unii vin din obicei
Şi se spovedesc şi ei.

Alţii zic, mai îndrăzneţi:
«Cum aşa? Pe noi ne-nveţi?
Dar părintele din sat
Iată, astfel ne-a-nvăţat!».

Unii spun că n-au păstor
Aşa bun în satul lor
Şi încep a-l judeca:
«Pentru ce trăieşte-aşa?»

O, ce mare nedreptate.
Că nu-şi plâng a lor păcate!
Cei ce judecă un păstor
Iau păcatu-asupra lor.

Fraţi creştini, aşa să ştiţi,
E păcat să osândiţi,
Căci tot preotul primeşte
Duhul Sfânt când se sfinţeşte.

Deci, prin glasul gurii lui
Este voia Domnului.
Darul deci lucrează toate.
El ne iartă de păcate.

Alţii spun că au servici
Şi păcate tare mici
Că-i auzi vorbind mereu:
«N-am ucis pe nimeni eu.

N-am băut, nu am furat,
Sunt un om cuminte-n sat,
Pentru asta pot oricând
Să primesc pe Duhul Sfânt».

Dar aceştia greu se-nşeală
Că sunt mândri, plini de fală.
Domnul nu Se dăruieşte
Celui ce nu se smereşte.

Unii spun că sunt certaţi
Cu vecini, cu soţi, cu fraţi.
Deci mai bine stau aşa
Că li-i greu a se-mpăca,

Nu cumva să se smerească
Si-apoi să se spovedească,
Că, dacă s-ar spovedi,
Duhul Sfânt i-ar sprijini.

Alţii vin în mare grabă:
«Hai părinte, că am treabă!».
Apoi zic din nou grăbiţi:
«Astăzi nu mă-mpărtăşiţi?».

Mai zic unii că fumează
Şi Duminica lucrează.
Alţii zic: «Nu pot posti
Nici un ceas şi nici o zi!».

Ba defăimă sfântul post
Şi socot că n-are rost
Trupul să şi-l chinuiască,
Faptele să-şi spovedească.

Unora li-i şi ruşine
Să se roage, să se-nchine
Pe la sfintele icoane
Sau s-asculte de canoane.

Alţii zic: «Nu-s cununat,
Cum să merg la popa-n sat?
Am făcut păcate grele,
N-am iertare-n veci de ele!».

Şi aceştia greu se-nşeală,
Nici se-ndreaptă, nici se spală.
Tot păcatul arătat
Este pe deplin iertat.

Nici un rău în lume nu-i
Să întreacă mila Lui,
Numai tu să ai credinţă
Şi să vii la umilinţă.

Unii nu se spovedesc
Că zic: «Nu pot să-mplinesc
Tot canonul rânduit
Ce mi-l dă la spovedit».

Alţii fug de spovedit
Că-i părintele grăbit,
N-are vreme să-l asculte
Când ei au păcate multe.

Iar femeile pe rând
Le auzi aşa zicând:
«N-am să spun eu chiar pe toate,
La vreo mănăstire, poate».

Dar se-nşeală foarte greu,
Amăgind pe Dumnezeu,
Şi se umplu de păcate
Când le spun pe jumătate.

Apoi când se spovedesc,
Tot pe alţii osândesc:
«Am făcut acest păcat
Îndemnată de bărbat!».

Că satana le-a-nvăţat
Să arunce pe bărbat,
Să urmeze-a lui povaţă,
Să nu spună tot pe faţă.

Ori să nu se spovedească
Ori cu rău s-o săvârşească.
Câţi creştini din nesimţire
Nu merg la mărturisire,

Tot amână şi tot lasă,
Până-i scoate morţi din casă,
În zadar când moartea vine
Cheamă preotul la sine,

Fiindcă atuncea limba lor
Tace-n vecii vecilor,
Că-n acele clipe reci
De frica morţii amuţeşti.

De afară omul pare
Ca un măr frumos şi mare,
Dar de-aproape de-l priveşti
Numai viermi în el găseşti.

Aşa sunt creştinii azi,
Mândri, falnici, parcă-s brazi,
Dar când vin să-i spovedeşti
Putregai în ei găseşti.

Mulţi sunt plini de desfrânări,
De beţii, de dezbinări,
Alţii nu mai vin cu anii
La Biserică, sărmanii.

Dar Hristos mereu ne-nvaţă
Sfinţii toţi ne dau povaţă
Că nu este mântuire
Fără de mărturisire.

Deci şi voi, creştini şi fraţi,
Pe Hristos să-L ascultaţi.
Postul Mare a sosit,
Hai, veniţi la spovedit!

Taina asta-i foarte mare,
De-o primeşti, ai şi iertare.
Caută un preot bun, ales,
Şi te spovedeşte des.

Astăzi poate mai găseşti
Preoţi buni, duhovniceşti,
Mâine, oricât vei umbla,
Cred că nu vei mai afla.

Stai apoi cu capu-n jos,
Ca în faţa lui Hristos,
şi rosteşte rând pe rând
Orice faptă, orice gând.

Spune singur, ne-ntrebat,
Nu cumva ai înjurat?
Mai gândeşte, ia aminte,
Nu înjuri de cele sfinte?

Spune-mi tu, o, frăţioare,
Mergi în orice sărbătoare
La biserica din sat
Sau, din contra, ai lucrat?

Poate ai furat ceva
Şi-ai ascuns în casa ta,
Sau ţii ură şi mânie
Pe vreun om sau pe soţie.

Spune frate, spune soră,
Nu te-ai dus la nunţi, la horă?
Nu te-ai dus cu gând cumva
Spre-a juca şi a te-mbăta?

Şi-apoi, după ce-ai băut,
Spune-mi sincer ce-ai făcut?
N-ai căzut în desfrânare
Cu vreo fată oarecare?

Spune-mi, nu te ruşina,
Îţi păzeşti tu cinstea ta?
Sau trăieşti în preacurvii
Şi-n ucideri de copii?

Sau femeie dacă eşti,
Spune-mi, te sulemeneşti?
Porţi cercei, inel, beteală,
Ca să faci la toţi sminteală?

Haine scurte nu îmbraci,
Ca bărbaţilor să placi?
Părul, faţa îţi vopseşti
Sau te porţi aşa cum eşti?

Spune, frate, mai posteşti?
Dar la moarte te gândeşti?
Faci tu zilnic rugăciuni,
Privegheri şi plecăciuni?

Mai citeşti tu în Scriptură
Vreun cuvânt de-nvăţătură?
Sau citeşti mai mult romane
Şi învăţături profane?

Spune-mi iarăşi, o, creştine,
Foloseşti tu timpul bine?
Sau te-nşeli ca tot poporul
Ascultând televizorul?

Spune-mi însă ce mai faci,
Miluieşti pe cei săraci?
Dai tu haine, pâine, bani
La bolnavi şi la orfani?

Spune-mi toate cu credinţă
Şi cu plâns de umilinţă.
Nu ascunde vreun păcat
Ca să nu rămâi legat.

Tot păcatul mic sau marc
E un şarpe, frăţioare,
Când tu spui câte-un cuvânt
Ies din gură pe pământ.

Iată un şarpe în gura ta,
Vrei să-l scoţi, dar el nu vrea.
Este un păcat prea greu,
Spune-l, pentru Dumnezeu!

Din ruşine-l tăinuieşti,
Vai, de ce nu-l spovedeşti?
E păcat ce faci, creştine,
Şerpii toţi se-ntorc la tine.

Mâine, frate, postul trece,
De ce eşti la suflet rece?
Mâine-i ziua învierii,
Unde-i taina împăcării?

Postul Mare s-a sfârşit,
Tu, creştine, n-ai venit.
Tot amâi, mereu amâi
Şi în legături rămâi.

Postul cel de-al doilea
A ieşit în calea ta.
Hai acum la un părinte,
Nu sta rece ca-nainte.

Ia pe toţi ai casei tale
Şi pe cei căzuţi pe cale.
Un creştin dac-ai adus
E un dar pentru Iisus.

Încă un post a mai trecut,
Tu, creştine, tot n-ai vrut
Să te spovedeşti acum
Şi-ai rămas zdrobit în drum.

Însă tu nu te lăsa,
Alt post iată-n calea ta,
Este al Sfintei Marii,
Frate, hai, de ce nu vii?

Şade preotu-n veşminte,
Du-te, cazi-i înainte,
Spune-i tot păcatul tău,
Domnu-i bun, satana-i rău.

În zadar te-am aşteptat,
Frate, iar ai amânat.
Eu în cale ţi-am ieşit,
Tu de Domnul ai fugit.

Postul cel de-al patrulea
A ieşit în calea ta.
Vino astăzi negreşit
Gata pentru spovedit.

Domnul astăzi Se-ntrupează,
Tot pământu-i plin de rază,
Steaua uite-o colo sus
Unde S-a născut Iisus.

Iar părintele, păstorul,
Îi jertfeşte trupuşorul
Şi-l împarte tuturor
Celor vrednici din popor.

Numai tu lipseşti, o, frate,
Tot amâi şi faci păcate,
Vino, deci, măcar acum,
Înainte de Crăciun.

Pentru ce să treac-aşa
Înc-un an din viaţa ta?
Însă tu din nou rămâi
Ca şi-n postul cel dintâi.

Eu te chem în orice post,
Tu îmi spui: «Am fost, am fost!»
Sau mă-nfrunţi: «La bătrâneţe,
Nu acum la tinereţe!

Am o viaţă să trăiesc,
Pentru ce s-o chinuiesc?»,
Eu însă mă rog mereu
Să te-ntoarcă Dumnezeu.

Peste un an sau peste doi
Ne-ntâlnim iar amândoi:
«Hai la preot, frăţioare!».
«Nu acum, în Postul Mare!».

După o vreme îndelungată
Ne-ntâlnim ultima dată.
«Frate, oare te-ai mai dus
La preot, precum ai spus?».

«Când puteam să merg n-am fost
Iar acum mai are rost?
Nu pot face nici metanii,
Rău am cheltuit toţi anii».

Nu mai trece nici o lună,
Clopotele-n sat răsună,
Moşul Gheorghe a murit
De mulţi ani nespovedit.

Iată, frate, cum murim,
Dacă nu ne spovedim;
Şi acel ce astfel moare
Nu mai are-n veci iertare.

Căci Hristos aşa ne-nvaţă
Şi toţi sfinţii dau povaţă,
Cum că nu e mântuire
Fără de mărturisire.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus