Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, cu mai mulți ani în urmă, ca fiecare an nou să fie declarat an omagial, consacrat cinstirii unor momente, evenimente și personalități clericale și laice care au avut un rol însemnat în viața bisericească, culturală și socială a poporului român.
Astfel, anul 2021 este „Anul omagial al pastorației românilor din afara României” și „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, în Patriarhia Română. Aceste teme au fost tratate, pe larg, cu toți preoții din eparhia noastră în cadrul conferințelor anuale organizate la sediul celor șase protopopiate.
Prima temă, dezbătută în cadrul conferinței semestriale din primăvară a evidențiat grija pastorală a Bisericii Ortodoxe Române față de românii din afara granițelor, atenție deosebită fiind acordată fraților noștri care viețuiesc în cadrul Episcopiei Ortodoxe din „Dacia Felix”, Serbia. La această conferință a participat și vicarul eparhial al Episcopiei „Dacia Felix”, Centrul eparhial îngrijindu-se, între altele, de organizarea unei colecte pentru parohiile românești din Voivodina, Serbia, cărora le-au fost donate cărți liturgice și obiecte de cult în valore de peste 30.000 lei.
Cea de-a doua temă consacrată Anului omagial 2021 subliniază valoarea liturgică și culturală a cimitirelor și a fost dezbătută cu preoții eparhiei în cadrul conferinței anuale de toamnă.
Pentru cinstirea memoriei celor adormiți în Domnul, în eparhia noastră au fost susținute cateheze despre importanța locurilor de veci, despre modul de administrare, de îngrijire și de înfrumusețare a cimitirelor și despre problematica incinerării celor care au plecat la ceruri.
În spiritualitatea ortodoxă, cimitirul („loc de odihnă, de dormit, dormitor”) este perceput ca un locaș al somnului din care „morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi vor învia” (Ioan 5, 25).
Pentru Biserica noastră cimitirele sunt locuri sacre, cu un sens profund liturgic și cultural, de aceea clerul și credincioșii au îndatorirea de a le îngriji, respecta și de a-i pomeni, după rânduială, pe înaintașii care sunt înmormântați acolo, întru nădejdea învierii și a vieții de veci. Credincioșii nu trebuie, așadar, să privească cimitirul ca pe un loc al morților, un loc înspăimântător și necurat, cum era considerat în tradiția iudaică anterioară creștinismului, ci ca pe un loc al „comemorării și comuniunii între generații” (Pastorala Sfântului Sinod), un loc al aducerii aminte, al meditației, al rugăciunii și al recunoștinței pentru părinții și strămoșii noștri, pentru eroii neamului, din toate timpurile și din toate locurile, care și-au jertfit viața pentru apărarea țării și reîntregirea neamului, dar și ca locul în care pomenim personalitățile vieții noastre bisericești și culturale, a luptătorilor care au suferit în lagăre și închisori, pentru libertatea și demnitatea poporului român și apărarea credinței strămoșești.
Manifestările dedicate celor adormiți în Domnul și de punere în valoare a cimitirelor bisericești, la care au participat militari, membri ai Asociației Cultul Eroilor, ai Asociației foștilor deportați în Bărăgan și ai Asociațiilor de revoluționari, s-au derulat în toate parohiile și mănăstirile eparhiei noastre. În cadrul acestora au fost oficiate slujbe de pomenire pentru eroi, ostași, luptători, foști deținuți politic, deportați în Bărăgan, personalități ale vieții noastre culturale și sociale, ierarhi, preoți, monahi și credincioși care au contribuit la promovarea spiritului de unitate națională, la perpetuarea valorilor politice, bisericești și morale, cu ajutorul cărora ne-am păstrat identitatea de români ortodocși.
Slujitorii Bisericii bănățene au realizat, de asemenea, un inventar al mormintelor/construcțiilor funerare închinate eroilor și personalităților din parohiile, filiile și mănăstirile noastre, au ridicat troițe întru cinstirea și pomenirea acestora, au construit capele mortuare și au derulat o amplă campanie de renovare a vechilor monumente, de curățire și de înfrumusețare a cimitirelor parohiale.
Vrednicii noștri înaintași, preoți, mireni și membri ai familiei, nu sunt înmormântați, însă, doar în cimitirele parohiale ori în cele mănăstirești, ci și în cimitirele orășenești, aflate în administrarea primăriilor. De aceea, slujitorii Bisericii noastre au acordat cuvenita cinstire prin rugăciune și îngrijirea locurilor de veci ale acestor dreptmăritori creștini, uitați de unii, dar care au ctitorit biserici, școli și catedrala mitropolitană, au participat la înființarea unor parohii, a Episcopiei Timișoarei și a Mitropoliei Banatului, au luptat pentru drepturile românilor din fosta Monarhie Austro-Ungară și pentru înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 și au pătimit, pentru credința și atașamentul lor față de Biserică, în perioada regimului comunist-ateu. Lângă crucea care le străjuiește monumentul au fost așezate, cu evlavie și recunoștință, lumânări, candele și flori, semn al neuitării și al recunoștinței, pentru că Biserica nu-și uită niciodată binefăcătorii, slujitorii și luptătorii pentru țară, popor și valorile noastre național-bisericești.
Modul în care un popor își respectă înaintașii arată, de fapt, gradul lui de cultură și de civilizație. Îngrijirea locurilor de veci nu este, deci, doar o datorie civică și de conștiință, ci mai ales un act de iubire față de cei ce au trecut în Împărăția lui Dumnezeu și așteaptă, împreună cu Biserica, „învierea morților și viața de veci”.
De-a lungul anilor, am avut prilejul de a păși în foarte multe cimitire din Europa și din Orientul apropiat, mai ales pentru a mă reculege la mormintele unor vrednici oameni ai Bisericii și ale unor confrați care au avut un rol important în viața spirituală, culturală și artistică din afara granițelor României. De fiecare dată am rămas impresionat de buna rânduială, curățenia și modul de sistematizare a acelor cimitire și de bunul gust în alegerea aranjamentelor florale, a amenajării mormintelor și a monumentelor funerare. Nimic țipător, excentric, megalomanic, nimic care să frizeze kitsch-ul, ci totul în spiritul respectului, decenței și al bunei cuviințe. Există chiar parohii care inițiază concursuri pentru a desemna cele mai îngrijite cimitire și locuri de veci. Este o adevărată încântare pentru sufletul care se roagă și se reculege într-un astfel de cimitir, loc de odihnă pentru trupurile celor adormiți care vor învia, „la glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu” (Tesaloniceni 4, 16).
Din păcate, constatăm, cu durere în suflet, că lucrurile nu stau în felul acesta și în unele din cimitirele noastre. Există, de pildă, chiar în Timișoara, viitoare capitală europeană a culturii, cimitire care sunt o rușine pentru noi și o carte de vizită neonorantă în fața celor care vin din alte părți, pentru a participa la înmormântări sau pentru a rosti o rugăciune la mormântul părinților, al bunicilor…
Imaginea mormintelor înghesuite unul lângă celălalt, multe fiind neîngrijite și degradate, a locurilor de veci care „apar”, mai nou, chiar pe marginea aleilor, a coroanele din plastic, a bălăriilor și vegetației omniprezente, a gunoiului care tronează peste tot, în cantități apreciabile, a capelelor funerare mizerabile, este dezgustătoare și dezolantă. Oare așa ne arătăm prețuirea, recunoștința și dragostea față de înaintași? Cei care administrează cimitirele sau cei care le-au luat în concesiune se îngrijesc doar de încasarea sumelor pentru locurile de veci și pentru înmormântări sau au și obligația de a le întreține, a le păstra curate și în bună rânduială?
Grija pentru îngrijirea mormintelor și pomenirea celor adormiți în Domnul se înscrie, așadar, în rândul datoriilor sfinte ce ne revin în calitate de români și de creștini, fiind nu numai o dovadă de civilizație, ci și un semn al iubirii creștine față de toți cei ce au adormit „întru nădejdea învierii și a vieții de veci”.
Preot dr. Ionel Popescu
