Andra nu are voie să cânte

Orice femeie trebuie să se odihnească după o operaţie de cezariană, iar Andra nu face excepţie. Medicii i-au interzis cântăreţei să susţină concerte cel puţin două luni de la naşterea micuţului David. Soţiei lui Cătălin Măruţă nu i-a rămas decât să se conformeze, aşa că în această perioadă ea nu va avea spectacole.
Deşi la prima vedere pare uşor, cântatul este o activitate fizică solicitantă. De aceea, pe lângă clasicele restricţii de a ridica greutăţi şi de a alerga, Andrei i-a fost recomandat să o lase mai moale cu cântatul. Mai ales că artistei i s-a făcut rău la filmările emisiunii „Românii au talent”, deoarece a revenit prea repede la muncă după cezariană. În acest timp, Andra face doar câteva vocalize prin casă pentru a nu-şi ieşi complet din mână. Cântăreaţa a declarat ca la sfârşitul perioadei de repaos, va fi nevoită să ia câteva lecţii de canto pentru a cânta la fel de bine ca înainte. Din păcate, aşa a fost să fie. Pot face cel mult câteva vocalize prin casă şi chiar am îndrăznit să cânt o piesă la un eveniment. Mai mult nu am voie. După această pauză însă va trebui să muncesc mult pentru a cânta ca înainte. Va trebui să fac lecţii intensive de canto pentru a reveni la parametri obişnuiţi, a declarat artista. Andra vrea să se ţină de promisiunea făcută lui Valentin Dinu,
concurentul de la „Români au talent”, cu care speră să înregistreze în toamnă un duet. (A.D.)

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.