Chiar dacă este unul dintre cei mai cunoscuți actori din lume, irlandezul Liam Neeson nu se dă în lături atunci când vine vorba de muncă.
Liam Neeson i-a surprins pe clienții prezenți în curățătoria de haine a surorii sale, după ce s-a apucat să calce cămășile acestora. În vârstă de 59 de ani, actorul a petrecut mai bine de două ore călcând cămășile clienților, pentru a o ajută pe sora sa, Elizabeth.
„Nimeni nu s-a asteptat sa vada o celebritate calcand hainele”, a declarat o sursa pentru The Sun.
Între timp, Liam Neeson, crescut în religia catolică, se gândeste tot mai serios să treaca la islam. Acesta s-a îndrăgostit de religia musulmană, în timpul călătoriilor sale în Istanbul, Turcia.